Peste 120.000 de credincioşi catolici au mers în pelerinaj la Şumuleul Mic

Data: 12 Iunie 2011

Pelerinajul de Rusaliile a credincioşilor catolici, care are loc anual pe muntele Şumuleul Mic a adunat sâmbătă, după estimările forţelor de ordine, aproximativ 120.000 de credincioşi, care, în ciuda ploii persistente, ce a căzut pe tot parcursul oficierii Sfintei Liturghii, nu s-au clintit din loc.

Motto-ul din acest an al marelui eveniment religios a fost "Prin Sfânta Maria, către Isus", iar slujba a fost oficiată de episcopul Spanyi Antal, din oraşul ungar Szekesfehervar, alături de un impresionant sobor de prelaţi catolici. Pelerinii care au urcat pe muntele Şumuleul Mic au fost în majoritate catolici maghiari, care au venit din toate colţurile lumii, atât din Europa, cât şi din SUA, Australia sau Canada. În acest an, la procesiune a luat parte şi un grup de pelerini din Bucureşti, care au fost salutaţi de organizatori în limba română. Pelerinajul de pe muntele Şumuleu are o tradiţie de secole şi este considerat cel mai mare din Europa Centrală şi de Est. În anul 1567, principele Transilvaniei, Ioan Sigismund, a încercat să impună religia unitariană catolicilor din scaunele secuieşti Ciuc, Gheorgheni şi Casin. Sub conducerea preotului Istvan din Joseni, credincioşii catolici au învins armata principelui şi s-au întors la Şumuleu Ciuc pentru a-i mulţumi Fecioarei Maria. Ei s-au închinat statuii făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care se află în mănăstirea franciscană şi care a fost realizată în anul 1515, în lemn de tei. De atunci, credincioşii catolici participă în fiecare an la pelerinajul de Rusalii de la Şumuleu Ciuc. sursa: AGERPRES