Peste 137.000 de absolvenţi susţin examenul de bacalaureat

Un articol de: Oana Nistor - 14 Iunie 2016

Sesiunea iunie-iulie 2016 a examenului de bacalaureat a debutat ieri cu proba orală la limba şi literatura română. Dintre cei 137.444 de absolvenţi de liceu înscrişi, 114.993 de candidaţi (71,23%) provin din promoţia curentă, iar 22.351 de candidaţi (28,77%) provin din seriile anterioare. „Potrivit datelor din Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România (SIIIR), în anul şcolar 2015-2016 există înregistraţi 161.448 de elevi în anii terminali de liceu (clasele a XII-a zi şi a XIII-a)”, a precizat Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice. În intervalul 15-17 iunie va avea loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală la limba maternă (proba B), iar între 21 şi 24 iunie se va desfăşura evaluarea competenţelor digitale (proba D). Proba C - evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională este programată între 27 iunie şi 1 iulie. Comisiile de evaluare vor stabili pentru fiecare candidat nivelul de competenţă corespunzător grilei aprobate la nivel naţional: experimentat, avansat şi mediu. Probele scrise ale examenului naţional de bacalaureat încep luni, 4 iulie, cu examenul la limba şi literatura română (proba E)a). Pentru a promova examenul de bacalaureat, candidaţii trebuie să susţină toate probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, să obţină cel puţin nota 5 la probele scrise, iar media generală să fie minimum 6.