Peste 160 de obiective pe Ruta Cultural Turistică a Bisericilor de Lemn

Data: 29 Octombrie 2020

Ruta Cultural Turistică a Bisericilor de Lemn din România a devenit, oficial, una dintre cele 49 de Rute Cultural Turistice recunoscute de Ministerul Economiei. Proiectul cuprinde peste 160 de locaşuri de cult din judeţele Bihor, Cluj, Maramureş, Satu Mare, Suceava, Neamţ şi Mehedinţi. Un obiectiv important pentru viitor este certificarea acestei rute de către Consiliul Europei.

Ruta Cultural Turistică a Bisericilor de Lemn din România cuprinde peste 160 de obiective: 10 locaşuri de cult din judeţul Bihor, 13 din judeţul Cluj, peste 100 de biserici de lemn şi mănăstiri din judeţul Maramureş, 10 din judeţul Satu Mare, 16 din judeţul Suceava, 16 din judeţul Neamţ şi două biserici de lemn din judeţul Mehedinţi. În circuit vor putea fi introduse şi biserici de lemn din alte judeţe care sunt interesate să-şi promoveze patrimoniul, precizează Ministerul Economiei, care a organizat, marţi, lansarea acestui traseu în cadrul evenimentului „Protejarea şi valorificarea cultural turistică a monumentului istoric Biserica de lemn din Valea Crişului, Bihor”.

La lansare au fost prezenţi reprezentaţi ai administraţiilor publice locale înscrise în ruta bisericilor de lemn, ai Episcopiei Ortodoxe a Oradiei, dar şi ai Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului. Pe parcursul călătoriei pe Ruta Cultural Turistică a Bisericilor de Lemn, turiştii vor avea posibilitatea de a surprinde esenţa spiritului comunitar și de a cunoaşte tradiţii străvechi, conform Ministerului Economiei. Proiectul este cofinanţat de Ministerul Culturii, prin Institutul Naţional al Patrimoniului - Timbrul Monumentelor Istorice.

Un obiectiv important pentru viitor este certificarea acestei rute de către Consiliul Europei, mai precizează Ministerul Economiei. Conform datelor ministerului, în prezent, obiectivele turistice din România incluse în rute culturale certificate de Consiliul Europei sunt: Ruta Transromanica, Ruta Moştenirii Evreieşti, Ruta Cimitirelor Semnificative, Ruta Art Nouveau, Ruta Împăraţilor Romani şi Dunăreană a Vinului, Ruta Culturală ITER VITIS, Ruta Culturală ATRIUM şi Ruta Cortinei de Fier.

Sistemul de recunoaştere voluntară din partea Ministerului Economiei urmăreşte conştientizarea actorilor din turism asupra semnificaţiei patrimoniului cultural material şi imaterial pentru societate şi pentru generaţiile următoare.

Pentru a primi recunoaşterea drept Rută Cultural Turistică locală, regională sau naţională, este nevoie de depunerea documentaţiei la Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, urmând ca autorii dosarelor să primească răspuns în termen de 30 de zile. Rutele Cultural Turistice Naţionale trebuie să cuprindă obiective turistice din minimum trei judeţe, iar cele realizate la nivel regional, din minimum două localităţi.

(Cristina Zamfirescu)