Peste 2.000 de persoane, la Marşul pentru viaţă de la Iaşi
La Iaşi s-a desfăşurat sâmbătă, 26 martie 2015, de la ora 14:00, cea de-a VI-a ediţie a Marşului pentru viaţă, eveniment din cadrul „Lunii pentru viaţă - Pentru viaţă, pentru femeie, pentru familie", proiect susţinut de Departamentul Pro Vita al Arhiepiscopiei Iaşilor, în parteneriat cu Asociaţia Studenţi pentru Viaţă, Bucureşti. Peste 2.000 de ieşeni de diferite vârste şi categorii sociale au participat la marşul organizat la doar o zi după sărbătoarea Bunei Vestiri.
În acest an, tema Marşului pentru viaţă a fost „Pentru viaţă, pentru femeie, pentru familie", organizatorii dorind să atragă atenţia asupra faptului că binele femeii însărcinate nu este opus binelui copilului pe care îl poartă; binele se construieşte unul pe altul, iar familia şi societatea au de câştigat dacă sprijină femeile în perioada de sarcină, în general, şi femeile aflate în criză de sarcină, în particular.
În Iaşi, traseul marşului a fost următorul: Piaţa Unirii - Str. Gavriil Musicescu - Bd Independenţei - Str. Elena Doamna - Str. Anastasie Panu - Bd Ştefan cel Mare şi Sfânt. La eveniment au fost prezente aproximativ 2.000 de persoane de diferite vârste şi categorii sociale, precum şi numeroşi preoţi ortodocşi şi romano-catolici. Iaşul s-a alăturat prin acest eveniment altor 120 de oraşe din România şi Republica Moldova care au organizat în aceste zile astfel de manifestări dedicate vieţii.
La final, în faţa Catedralei Mitropolitane din Iaşi, a fost rostită rugăciunea „Tatăl nostru" de către toţi participanţii şi au fost susţinute câteva discursuri care au evidenţiat importanţa manifestărilor pro vita în context contemporan.
„Încercăm ca aceste evenimente pe care le organizăm, şi anume aceste marşuri, să nu fie manifestări de protest, ci să fie mărturii; să fie o trăire a bucuriei, o trăire a lucrurilor care ne reprezintă şi o trăire a firescului, cum ne place nouă să spunem. Şi ce poate să fie mai firesc decât familia care înseamnă mama, tata, familia care înseamnă copilaşii care-i ţinem de mână, copilaşii care au crescut şi sunt mai înalţi decât noi, dar şi copilaşii care sunt în burtica mamelor?", a spus părintele Radu Brînză, coordonatorul Departamentului Pro Vita al Arhiepiscopiei Iaşilor.
„Nicio femeie de carieră nu este mai puternică decât o mamă care-şi ţine copilul de mână"
În continuare, a rostit un cuvânt părintele Felician Tiba, din partea Oficiului pentru Familii a Episcopiei Romano-Catolice, care a ţinut să precizeze că „este unul din puţinele marşuri la care nu cerem nimic, ci am venit să apărăm ceea ce avem. În sfârşit ne arătăm şi noi mulţumiţi de faptul că avem şi trebuie doar să apărăm ceea ce avem. E vorba de acest dar extraordinar de frumos care este viaţa".
„Chiar dacă sunt o femeie de carieră, nimic nu mă satisface mai mult decât poziţia mea de mamă. Nicio femeie de carieră nu este mai puternică decât o mamă care-şi ţine copilul de mână. Nicio femeie top model din lume nu este mai frumoasă decât o femeie însărcinată", a menţionat Silvia Săcăleanu, director Şcoala Generală Bodeşti, comuna Scânteia, jud. Iaşi.
Cea de-a VI-a ediţie a Marşului pentru viaţă de la Iaşi a fost organizată de Pro Vita Iaşi, alături de Asociaţia Studenţi pentru Viaţă - Bucureşti, şi în parteneriat cu Youth Association for personal Development and Innovative Programs Iaşi şi Asociaţia Familia Tradiţională.
În Moldova s-au organizat marşuri şi în alte oraşe din judeţele Iaşi, Neamţ şi Botoşani, cum ar fi: pe data de 26 martie: Paşcani - ora 14:00, Târgu Neamţ - ora 13:00, Piatra Neamţ - ora 13:00, Botoşani - ora 12:00, Săveni - ora 13:00, Darabani - ora 14:00; pe data de 27 martie: Hârlău - ora 16:00 (Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe").
Marşul pentru viaţă în Protopopiatul Târgu Neamţ
Sâmbătă, 26 martie 2016, în Protopopiatul Târgu Neamţ s-a desfăşurat Marşul pentru viaţă. Evenimentul a avut loc în oraşul Târgu Neamţ, iar printre participanţi s-au numărat preoţi, cadre didactice şi elevi, susţinători ai vieţii înainte şi după naştere. Marşul a avut ca punct de întâlnire Liceul „Vasile Conta" în jurul orei 13:00, apoi s-a desfăşurat pe Bulevardul Ştefan cel Mare, Biserica „Adormirea Maicii Domnului" şi Casa de Cultură „Ion Creangă". Participanţii la acest act de mărturisire au avut mesaje pentru a susţine viaţa şi familia, purtând steagul tricolor ca semn al patriotismului şi al familiei tradiţionale.
Pentru a marca acest act de curaj, participanţii au fost invitaţi şi la conferinţa „De ce mărşăluim?" susţinută de pr. Nicolae Axintioi de la Parohia Nemţişor, care a reliefat importanţa femeii atât în Vechiul Testament, cât şi în Noul Testament, făcând o analiză a familiei preotului Montanus şi a soţiei Maxima, care pot fi modele de urmat pentru familiile zilelor noastre. În continuare, grupul catehetic de la Parohia Boiştea a interpretat cântecul „Marşul pentru viaţă", după care a urmat corul de copii al protopopiatului, „Vestitorii Bucuriei", şi corul ATOR Târgu Neamţ, ce au interpretat câteva cântece, dar şi cântări religioase, coordonaţi fiind de pr. Marian Filip, misionar protopopesc. Tot în cadrul evenimentului s-a recitat şi poezia „Laudă femeii", scrisă de Vasile Apopei de la Parohia „Sfinţii Voievozi"- Târgu Neamţ. Marşul pentru viaţă în oraşul Târgu Neamţ este la a IV-a ediţie şi doreşte ca prin implicarea adolescenţilor şi a preoţilor, dar şi a celorlalţi susţinători să conştientizeze societatea de gravitatea păcatului pruncuciderii, dar şi cât de importantă este viaţa ca dar al lui Dumnezeu. Organizatorii evenimentului din oraşul de la poalele Cetăţii Neamţ au fost Protopopiatul Târgu Neamţ, Departamentul Pro Vita, Casa de Cultură „Ion Creangă", liceele şi şcolile din oraş şi împrejurimi, la care s-au adăugat parohiile şi ceilalţi participanţi. (Pr. prof. Constantin Cristian Andron)
Marşul pentru viaţă la Bacău şi Sascut
La Bacău s-a desfăşurat ieri, 27 martie 2016, Marşul pentru viaţă (pentru femeie, pentru viaţă, pentru familie), cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Evenimentul a început în parcul catedralei din centrul Bacăului şi a continuat pe traseul: Parcul Cancicov - Biserica „Sfinţii Apostoli" (parc). Acesta a fost organizat de Asociaţia „Studenţi pentru Viaţă", de Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) - Bacău, de Asociaţia „Mama Olga", de Asociaţia Părinţi pentru Ora de Religie (APOR), de Asociaţia Profesorilor de Religie (APRB) şi de alte asociaţii şi organizaţii nonguvernamentale.
Marşul pentru viaţă a avut loc sâmbătă, 26 martie 2016, şi la Sascut (foto), în prezenţa preoţilor din Protopopiatul Sascut, a elevilor de la şcolile din comună şi a credincioşilor.
Cele peste 400 de persoane prezente la eveniment au ascultat alocuţiunile reprezentanţilor Bisericii, ai Şcolii şi autorităţilor locale referitoare la valoarea familiei şi la pericolele la care este expusă aceasta. (C. Ciofu)
Marş pentru viaţă, la Suceava
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Alianţa „Bucovina pentru viaţă", din care fac parte Asociaţia „ProVita" Bucovina, APOR Suceava, Bucovina Profundă, Asociaţia „Sfântul Ioan cel Nou" - Suceava, Fundaţia „Sfinţii Martiri Brâncoveni", Asociaţia Familia Ortodoxă „Sf. Ioachim şi Ana", ASCOR Suceava, Asociaţia Culturală „Sfântul Mitropolit Dosoftei", Fundaţia Pentru Oameni, Fundaţia IPAMIA, Asociaţia Ucrainenilor Ortodocşi din Bucovina şi Asociaţia Kozaciok, a organizat şi anul acesta Marşul pentru viaţă.
Este a şaptea ediţie a acestei acţiuni organizată la Suceava, menită să atragă atenţia faţă de gravitatea fenomenului distructiv al avortului. Sub deviza „Viitorul neamului este în mâinile voastre!" şi cu îndemnul „Adevăraţii români iubesc copiii!", Marşul pentru viaţă de la Suceava s-a desfăşurat pe traseul Biserica „Sf. Dumitru" - Casa de Cultură - Biserica „Sf. Înviere" - Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera" - Magazinul Bucovina - Palatul de Justiţie - Policlinica Areni - Primăria Suceava - Spitalul Judeţean, cu întoarcere pe acelaşi traseu până la Biserica „Sf. Dumitru". Participanţii - preoţi împreună cu familiile, părinţi cu copii, bunici şi adolescenţi - au purtat în mâini de-a lungul marşului pancarte, steaguri şi icoane. S-a rostit de cei prezenţi rugăciunea „Tatăl nostru" şi s-a intonat cântarea bisericească „Cu noi este Dumnezeu". Organizatorii au purtat brasarde tricolore. Pe toată durata acţiunii, manifestanţii au fost însoţiţi de un grup al forţelor de ordine care a asigurat buna desfăşurare a Marşului. (Tudorel Rusu)
Membrii Colegiului „Sfântul Nicolae", prezenţi la Marşul pentru viaţă
Sâmbătă, 26 martie, o parte din membrii Colegiului „Sfântul Nicolae" au participat la a VI-a ediţie a Marşului pentru viaţă.
Începând cu ora 12:30, membrii colegiului s-au strâns în Piaţa Unirii, alături de celelalte asociaţii studenţeşti. „Înarmaţi" cu bannere cu mesaje pentru susţinerea familiei creştină, au pornit cu toţii pe traseul stabilit de organizatori. Marşul a avut un impact imediat, întrucât pe traseu s-au alăturat numeroşi oameni.
După eveniment, unii membri ai comunităţii Colegiului „Sfântul Nicolae" ne-au împărtăşit câteva opinii.
„Viaţa este un dar de la Dumnezeu, aşa că orice acţiune care pune în pericol viaţa este una împotriva voinţei Lui. Avortul este o crimă, la fel ca şi uciderea unui om născut, dar susţinătorii acestui act nu vor să o recunoască. Acest marş pentru viaţă a vrut să arate lumii că fiecare copil are dreptul să se nască. Să ţinem un moment de reculegere pentru copii care din păcate nu au avut şansa să vină pe lume şi să cunoască ce înseamnă să trăieşti." - Vladimir Cârlan
„Mă bucur că sunt unul dintre cei care au participat la acest eveniment şi că sunt unul din cei care susţin VIAŢA. Avem nevoie de asemenea evenimente pentru a semnala scăderea enormă la populaţiei şi creşterea tristă a avorturilor. Haideţi să dăm viaţă!", a declarat Mădălin-Constantin Gîlcă. (Alin Fârtăeş, membru al Redacţiei Alpha)