Peste 2.800 de contracte la „Prima Casă“, aprobate şi trimise băncilor
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM a transmis băncilor decizii şi contracte de garantare pentru 2.853 de beneficiari ai Programului „Prima Casă“ şi are în procesare alte 289 de documentaţii, predominante fiind însă cererile pentru cumpărarea de locuinţe vechi. Un număr de 314 dosare au fost retransmise băncilor, pentru anumite corecturi. Reprezentanţii Guvernului au cerut recent Fondului de Garantare a Creditelor să soluţioneze rapid dosarele restante la „Prima Casă“, prin proceduri care să fie stabilite cu Asociaţia Română a Băncilor, susţinând totodată că este nevoie de o mai mare flexibilitate din partea instituţiilor de credit implicate.