Peste 200 de copii au participat la campionatul de fotbal „Tinereţe şi credinţă”
Duminică, 22 mai, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, s-a desfăşurat în localitatea Ghidigeni din judeţul Galaţi ediţia a 7-a a campionatului şcolar de fotbal „Tinereţe şi credinţă”. Activitatea sportivă a fost organizată de Protoieria Nicoreşti, în colaborare cu Şcoala Gimnazială şi Primăria din localitatea Ghidigeni, cu prilejul sărbătorii Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elana, ocrotitorii spirituali ai acestei localităţi din nordul judeţului Galaţi.
La manifestarea sportivă au participat copii din parohiile Buciumeni, Ţepu, Poşta Berheci, Ghidigeni, Brăhăşeşti, Tălpigi, Hânţeşti-Vizureşti, Tecucel, Poiana, Slobozia Corni şi Toflea. Evenimentul a debutat în biserica parohială din Ghidigeni cu rostirea de rugăciuni şi a continuat pe terenul de sport din comuna gălăţeană. Prin implicarea preoţilor şi a cadrelor didactice, au fost prezenţi la competiţia sportivă peste 200 de copii, grupaţi în 14 echipe de fotbal. Pe lângă echipele formate, au venit şi alţi copii din satele sus-menţionate pentru a-şi susţine favoriţii.
La final, toate echipele au fost premiate cu diplome, cupe, medalii, iconiţe, revista „Călăuza ortodoxă” a Eparhiei Dunării de Jos şi dulciuri în valoare de 2.000 de lei, toate oferite de Protoieria Nicoreşti.