Peste 200 de tineri ortodocși români s‑au întâlnit la Orhei
Ziua de pomenire a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare a fost prilej de mare bucurie duhovnicească pentru cei peste 200 de tineri adunați la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Basarabia (ITO Basarabia), care s-a desfășurat la Orhei, marți, 2 iulie 2024.
Evenimentul, care a reunit tineri de toate vârstele din cele trei eparhii ale Mitropoliei Basarabiei, precum și din Mitropolia Moldovei și Bucovinei, a debutat cu participarea la Sfânta Liturghie oficiată la Biserica „Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului” din Orhei. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, împreună cu un numeros sobor de preoți și diaconi din cele două mitropolii românești.
Un moment deosebit din cadrul Liturghiei a fost hirotonia întru diacon a tânărului teolog Dorian Calugher, pe seama Paraclisului Mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din Chișinău, eveniment plin de har și emoție pentru toți cei prezenți.
După ce tinerii au adus cinste Sfântului Voievod prin rugăciune comună cu Mitropolitul Basarabiei și soborul clerical, aceștia s-au îndreptat spre Liceul Teoretic „Ion Luca Caragiale” din Orhei, unde a avut loc festivitatea de deschidere a evenimentului.
În cuvântul său de învățătură și binecuvântare, IPS Părinte Mitropolit Petru a salutat inițiativele și activitățile tinerilor din Arhiepiscopia Chișinăului, subliniind că aceștia sunt darul lui Dumnezeu pentru Biserică, familie și societate. Părintele Mitropolit i-a îndemnat pe tineri să-și fundamenteze prietenia dintre ei pe prietenia cu Dumnezeu, adăugând: „Adevărata prietenie se clădește pe dragostea și învățăturile lui Hristos. Să fim uniți în rugăciune și în fapte bune, pentru a construi o societate puternică în care credința și valorile noastre să strălucească”.
Ziua a fost plină de activități creative, educative și distractive. Agenda evenimentului a început cu o conferință spirituală susținută de părintele dr. Marius Pîjîn din Arhiepiscopia Iașilor, intitulată „Darurile tinereții”.
Sărbătoarea a continuat cu mai multe ateliere educaționale, moderate de părintele Mihail Siminciuc și voluntarii săi din cadrul Departamentului de misiune și tineret al Arhiepiscopiei Iașilor, unde tinerii au avut ocazia să se cunoască, să lege prietenii, să învețe și să se distreze împreună. În cadrul activităților, tinerii au fost îndemnați să-și iubească patria, limba, Biserica și valorile românești care îi definesc.
Momentul culminant al zilei a fost Marșul Tinerilor Ortodocși până la monumentul lui Vasile Lupu, în timpul căruia participanții au cântat imnuri patriotice și bisericești, purtând icoana Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, tricoloruri și steagurile Mitropoliei Basarabiei și ale asociațiilor acesteia. Tinerii ortodocși români au demonstrat că sunt o forță, o familie, și că sunt viitorul neamului românesc, uniți în numele Domnului.
Acest proiect a fost finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) din cadrul Guvernului României. Mulțumim DRRM pentru susținerea continuă a inițiativelor noastre de consolidare a legăturilor spirituale și culturale dintre tinerii ortodocși din Basarabia și România.