Peste 250 de despăgubiri PAD pentru inundații
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) a avizat, luna trecută, 301 dosare de daună, cele mai multe, 271, fiind deschise pe fondul inundaţiilor ce au avut loc pe întreg teritoriul ţării. „La ora actuală, facem toate eforturile necesare pentru a instrumenta cât mai rapid dosarele şi de a veni în sprijinul asiguraţilor, la fel cum am procedat şi în luna anterioară”, a declarat Nicoleta Radu-Neacşu, director general PAID România, într-un comunicat remis Agerpres. În lunile iunie şi iulie au fost înregistrate condiţii meteo extreme, în mai multe judeţe din țară: Timiş, Maramureş şi Bistriţa-Năsăud, Braşov, Harghita, Covasna, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Iaşi, Vaslui şi Galaţi.
Numărul poliţelor în vigoare a crescut, în luna iulie 2016, cu 16,32% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, de la 1,49 milioane de lei la 1,74 milioane de lei. Numărul poliţelor de tip A, pentru o sumă asigurată de 20.000 de euro, a crescut cu 18,62%, în timp ce numărul celor de tip B, pentru o sumă asigurată de 10.000 de euro, a scăzut cu 4,92%. Poliţa obligatorie de asigurare PAD acoperă trei riscuri specifice României: cutremur, inundaţie şi alunecare de teren. Pentru construcţiile din cărămidă, beton armat sau orice alt material rezultat în urma unui tratament termic şi/sau chimic, preţul unei poliţe este de 20 de euro pe an şi acoperă o despăgubire de 20.000 de euro. Imobilele construite din chirpici sau orice alt material nesupus unui tratament termic şi/sau chimic pot fi asigurate prin intermediul poliţei PAD contra sumei de 10 euro pe an, pentru o despăgubire de 10.000 de euro.