Peste 3.000 de copii din judeţele Galaţi şi Brăila, ajutaţi la început de an şcolar
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, urmând o mai veche tradiţie din Arhiepiscopia Dunării de Jos, se desfăşoară la început de an şcolar o acţiune social‑filantropică îndreptată spre copiii cu posibilităţi materiale reduse din judeţele Galaţi şi Brăila.
Centrul eparhial din Galaţi, cele 8 protopopiate şi parohiile din cuprinsul Eparhiei Dunării de Jos derulează în această perioadă programul eparhial „Hristos în școală”, îndreptat cu precădere către copiii care provin din familii defavorizate şi marginalizate social. Prin acest programul social‑filantropic al Arhiepiscopiei Dunării de Jos sunt sprjiniţi şi anul acesta 3.300 de copii, iar valoarea totală a ajutoarelor se ridică la un cuantum de 330.000 lei, sumă oferită de Centrul eparhial în procent de 60%, de cele 8 protoierii în procent de 10% şi de parohiile Eparhiei Dunării de Jos în procent de 30%.
În perioada premergătoare începerii noului an şcolar 2026‑2027, au fost achiziţionate 3.300 de ghiozdane complet echipate cu rechizite şcolare (caiete, penare, stilouri, pixuri, creioane, carioci şi rigle) şi predate protoieriilor şi parohiilor spre a fi oferite copiiilor din cele două judeţe ale eparhiei, Galaţi şi Brăila.
Vineri, 28 august, Protoieria Galaţi a livrat parohiilor din subordine 536 de ghiozdane pline cu rechizite școlare pentru a fi dăruite copiilor nevoiași. Mai întâi, pe parcursul dimineţii, preoţii din acest protopopiat au preluat ghiozdanele echipate de la sediul protoieriei şi apoi le‑au oferit copiilor beneficiari în cadrul bisericilor parohiale. Ajutorul acordat de Arhiepiscopia Dunării de Jos în fiecare an elevilor este de un real folos pentru familiile cu mai mulţi copii şi cu situaţii materiale precare, întrucât ei reuşesc astfel să se încadreze în normalul vieţii având cele necesare pentru un nou şi bun început de an şcolar.