Peste 4.200 de câştigători la Loteria bonurilor fiscale
În zilele de 14 şi 15 aprilie, la sediile teritoriale ale administraţiei fiscale din ţară au fost înregistrate 4.245 de cereri de revendicare a premiului oferit de Loteria bonurilor fiscale, potrivit unui comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, citat de Agerpres. Cele mai multe persoane care şi-au revendicat premiul sunt din Iaşi - 709, clasamentul fiind completat de judeţele Braşov - 651 persoane, Galaţi - 568 persoane, Bucureşti - 548 persoane, Ploieşti - 496 persoane, Cluj - 490 persoane, şi Timiş - 413 persoane. Fondul total de premii pentru extragerea din 13 aprilie este de 1 milion de lei, care se va împărţi în mod egal la numărul total de bonuri câştigătoare şi validate de ANAF. Astfel, valoarea medie a câştigului ar fi de 236 de lei raportat la numărul de persoane care au înregistrat cererile de revendicare a premiilor până în acest moment, însă este posibil ca acesta să scadă dacă în următoarele 28 de zile se vor mai înregistra şi alţi câştigători. Pentru extragerea din data de 13 aprilie, bonurile câştigătoare sunt cele emise în data de 7 februarie, cu valoarea cuprinsă între 6 lei şi 6,99 lei. Un bon este câştigător dacă a fost emis de un aparat de marcat electronic fiscal care funcţionează potrivit legislaţiei, sunt lizibile informaţiile, are valoarea totală exprimată în lei, egală cu valoarea extrasă, a fost emis în ziua extrasă şi nu are menţionat nici un cod de înregistrare fiscală al cumpărătorului. Sunt valabile bonurile fiscale achitate cu cardul, cu bonuri de masă, precum şi cele eliberate de casele de schimb valutar sau de firme neplătitoare de TVA. (Oana Nistor)