Peste 40 de preoți și credincioși din Protopopiatul Rupea au donat sânge
Asociația „Filantropia” a Arhiepiscopiei Sibiului și Centrul de Transfuzie Sanguină Brașov au organizat în data de 9 noiembrie, o activitate de donare de sânge în orașul Rupea, județul Brașov. Activitatea a avut loc în cadrul Campaniei „Donează Sânge, Salvează o viață” a Patriarhiei Române și a fost organizată cu sprijinul Departamentului de asistență socială din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului și al Protopopiatului Rupea. În această activitate de voluntariat și sprijin a celor aflați în suferință s-au implicat preoți, jandarmi, profesori, funcționari publici și credincioși din oraș și din localitățile învecinate.
„A fost a șaptea activitatea din acest an în cadrul Campaniei «Donează Sânge, Salvează o viață». Au venit astăzi să doneze sânge și să fie alături de noi în această campanie aproximativ 40 de preoți și credincioși din Rupea”, ne-a spus inspectorul social din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, Marius Talmațchi.
La îndemnul preoților parohi care au donat sânge, numeroşi credincioși s-au alăturat campaniei.
„Acțiunea de astăzi, organizată de Arhiepiscopia Sibiului, prin Departamentul de asistență socială, este binevenită pentru că am reușit, cu ajutorul lui Dumnezeu, să conștientizăm lumea asupra importanței actului donării de sânge în salvarea vieților. Am reușit să aducem oameni, donatori din 30 de sate. Sperăm să fie un mic pas către un altul la nivel mai mare. Mulțumim Spitalului orășenesc Rupea pentru găzduire și sprijin și Primăriei Rupea pentru implicarea în această campanie”, ne-a spus protopopul de Rupea, Alexandru Petrica.
Campania „Donează sânge, salvează o viaţă“ continuă în Arhiepiscopia Sibiului și în perioada următoare. Pe 17 noiembrie va avea loc o acțiune de donare de sânge în orașul Zărnești, județul Brașov, iar pe 8 decembrie va fi o organizată o acțiune similară în orașul Săliște, județul Sibiu.