Peste 400 de copii în programul estival „Doxologia copiilor”
În cele din urmă zile ale lui Cireșar și încă din primele ale lui Cuptor, în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, peste 400 de copii participă la activități instructive, liturgice, culturale, socio-educative și catehetice, în programul „Doxologia copiilor”.
Organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, programul se subsumează parteneriatului Școală-Biserică și vine, pe de o parte, în continuarea activităților şcolilor de duminică din eparhie, dar și ca o redimensionare a activităților de tip școală de vară, organizate de școli, biserici, comunități parohiale, instituții culturale, organizații nonguvernamentale și/sau grupuri informale de inițiativă locală, și are două componente: Școala de vară „Copii la altar”, ediția a II-a și (f)Estival Școală de Duminică, ediția I.
Dintre cele 48 de parohii înscrise până acum în program, în zece se desfășoară deja activități complexe, cu valențe educative și socio-culturale multiple: Liturghia copiilor; Vecernia copiilor; Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae, citit de copii; ateliere de pictură; ateliere de lectură biblică interpretativă/comprehensivă și de scriere creativ-reflexivă; vizionare de film cu mesaj duhovnicesc și/sau moral-religios, urmată de dezbatere; activități de tip club de știință; participare la evenimente culturale diverse - piese de teatru pentru copii, întâlniri cu scriitori, artiști sau oameni-tezaur; vizite la biserici, mănăstiri și diverse obiective culturale din județul Suceava și din județe limitrofe; ateliere creative; ateliere catehetice susținute de preoții din parohii; activități de timp liber de calitate, socio-educative și sportive; activități de suport și consiliere pentru copii aflați în situații de risc.
Se organizează şcoli de vară „Copii la altar” în: Parohia Adâncata II, Parohia „Pogorârea Sfântului Duh”-Bogdănești I, Parohia „Nașterea Maicii Domnului”-Gropeni, Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva”-Pătrăuți, Parohia „Sfântul Dumitru”-Rădăuți, Parohia „Sfânta Treime” Spătăreşti și şcoli estivale de duminică în Parohia „Sfântul Nicolae”-Uncești, Parohia „Sfântul Vasile cel Mare”-Bunești, Parohia „Sfinții Voievozi”-Petia și Parohia „Adormirea Maicii Domnului”-Lămășeni.
Coordonatorii locali, profesori de religie, preoți, profesori ce predau alte discipline, specialiști în diverse domenii, cu experiență relevantă în activități socio-educative pentru copii și tineret, propun și desfășoară proiecte proprii, subsumate uneia dintre componentele programului. Astfel, în Școala de vară „Copii la altar”, câteva ore zilnic, în 5-7 zile, consecutiv și în (f)Estival Școală de Duminică, câteva ore, în 5-7 duminici, consecutiv; în ambele situații, o zi fiind dedicată unor sesiuni susținute de inspectorul școlar pentru religie și/sau de un reprezentant al Centrului eparhial, din cadrul sectoarelor partenere în program.
Programul „Doxologia copiilor” se desfășoară pe toată perioada vacanței de vară, este inițiat de Inspectoratul Școlar Județean Suceava și se desfășoară în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin sectoarele Media și comunicare, Educațional-teologic, Cultural și catehizare, Tineret și educație pentru viață.
Înscrierile continuă și propunerile de proiecte proprii se fac prin completarea formularului specific: AICI.
Daniela Ceredeev este inspector școlar, coordonator de program