Peste 50 de familii din Ocnele Mari vor fi strămutate în regim de urgenţă
▲ Autorităţile locale din judeţul Vâlcea au intrat în alertă în luna decembrie 2006, după ce, la Ocnele Mari, au fost înregistrate prăbuşiri importante ale tavanului cavernei zăcământului de sare ▲ Conducerea judeţului Vâlcea şi Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă au emis, în aceeaşi perioadă, ordinul de evacuare a familiilor care locuiau în zona lacului de retenţie de la Ocnele Mari, după ce digul în care se colectează saramura a început să cedeze ▲
Guvernul va iniţia o hotărâre pentru strămutarea, în acest an, în regim de urgenţă, a circa 50 de gospodării din Ocnele Mari (judeţul Vâlcea), afectate de lucrările de exploatare a zăcământului de sare. Societatea comercială de conservare şi închidere a minelor „Conversmin“ va elabora, tot în regim de urgenţă, studiul de fezabilitate pentru închiderea câmpurilor de sonde I-II, din permiterul Ocnele Mari, şi proiectul tehnic pentru strămutarea caselor. Încă din primăvara anului trecut, autorităţile au avertizat că mutarea celor 55 de locuinţe din zona Ocnele Mari, aflate în pericol, este întârziată de lipsa unor hotărâri de guvern, dar şi de încăpăţânarea localnicilor. Din acest motiv, s-a impuns grăbirea planului de acţiuni pentru exploatarea în siguranţă a zăcământului de sare şi transmiterea terenului necesar construcţiei caselor, de la Agenţia Domeniului caselor, către Ministerul Economiei. Surpările au început în 2001 Autorităţile locale din judeţul Vâlcea au intrat în alertă în luna decembrie 2006, după ce, la Ocnele Mari, au fost înregistrate prăbuşiri importante ale tavanului cavernei. Autorităţile au trecut de la codul galben de alertă la cel roşu, după ce conurile de surpare formate la suprafaţă în intervalul 2001-2005 s-au unit între ele, din cauza prăbuşirii unei mari suprafeţe de teren. Conducerea judeţului Vâlcea şi Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă au emis, în aceeaşi perioadă, ordinul de evacuare a familiilor care locuiau în zona lacului de retenţie de la Ocnele Mari, după ce digul în care se colectează saramura a început să cedeze. Tot atunci, în râul Olt a fost deversată o cantitate de 1,2 milioane de metri cubi de saramură. Directorul Direcţiei Apelor Olt, Toma Boncan, a precizat că acest incident a dus la creşterea salinităţii apei Oltului, de la 300 de miligrame/litru, înregistrate în mod normal, la 20 de mii de miligrame pe litru. Primele semne de surpare a pământului au apărut, la Ocnele Mari, în septembrie 2001, când saramura a ieşit la suprafaţă şi a distrus zeci de case din zonă, acelaşi fenomen fiind sesizat şi în 2004.