Peste 60 de biserici din Arhiepiscopia Iaşilor, ocrotite de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe
În Arhiepiscopia Iaşilor, peste 60 de parohii sunt ocrotite de Sfântul Mare Mc. Gheorghe, pe care Biserica noastră îl prăznuieşte astăzi. Între acestea, un loc deosebit îl ocupă „maica bisericilor“ din Iaşi şi „maică a Patriei“, după cum au numit-o primii săi ctitori, Catedrala mitropolitană din Iaşi. În Protopopiatul Iaşi 1 îşi serbează hramul parohiile „Sf. Gheorghe“ - Lozonschi, „Sf. Gheorghe“ - Păcurari, Spineni, Holm, Găureni, Voroveşti, Recea, Frăsuleni, Iacobeni, Doina, Berza, Durneşti. În Protopopiatul Iaşi 2 este hram la Biserica „Sf. Gheorghe“ - Eternitate şi în parohiile Valea Lungă, Dorobanţi, Şcheia, Dumitreştii Gălăţii, iar în Protopopiatul Paşcani la Biserica „Sf. Gheorghe“ - Paşcani, Buda Lespezi, Hăbăşeşti, Heci, Lunca, Oboroceni, Stolniceni Prăjescu, Topile şi Zmău. În Protopopiatul Hârlău, Biserica „Sf. Gheorghe“ - Hârlău îşi serbează astăzi hramul, precum şi parohiile Cârjoaia, Hălceni, Româneşti, şi Vlădeni Deal. În Protopopiatul Botoşani este sărbătoare astăzi la Biserica „Sf. Gheorghe“ din oraşul Botoşani, precum şi în parohiile Oneaga, Baisa, Suliţa 2, Şupitca şi Vânători. În Protopopiatul Dorohoi sunt în sărbătoare parohiile Lunca şi Vlădeni Mihăileni, iar în Protopopiatul Darabani îşi cinstesc ocrotitorul spiritual parohiile Horodiştea Micnăuţi şi Rediu. În Protopopiatul Săveni este sărbătoare la parohia Săveni 1, Ştefăneşti Târg, Borolea, Dămideni, Drăguşeni, Durneşti, Liveni, şi Poiana - Unţeni. În Protopopiatul Piatra Neamţ îşi serbează astăzi hramul Biserica „Sf. Gheorghe“ din Piatra Neamţ, iar parohiile Bicaz - oraş, Ştefan cel Mare, Cuejdiu - Gârcina, Oanţu şi capela Spitalului Municipal din Piatra Neamţ îşi cinstesc, de asemenea, ocrotitorul. În Protopopiatul Târgu Neamţ este sărbătoare atât la Biserica „Sfântul Gheorghe“ din oraş, cât şi la Blebea, Cracău Negru, Rădeni, Stânca, iar în Protopopiatul Ceahlău - în parohiile Dreptu şi Petru Vodă. (C.C.)