Peste 600 de copii au primit daruri la Mănăstirea Pantocrator
Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae a adus bucurie și lumină în sufletele a peste 600 de copii care au participat sâmbătă, 6 decembrie, la un amplu eveniment filantropic organizat la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești‑Vlașca, județul Teleorman. Așezământul monahal și‑a deschis larg porțile pentru cei mici, oferindu‑le daruri și ocrotire în spiritul milosteniei sfântului prăznuit.
Fiecare copil a primit articole de îmbrăcăminte, dulciuri și un voucher în valoare de 150 de lei, toate acestea fiind pregătite cu sprijinul binefăcătorilor care susțin constant activitățile mănăstirii.
Darurile au fost oferite în cadrul unui eveniment muzical dedicat colindelor tradiționale. Grupuri vocale și ansambluri din diferite zone ale țării au adus vestea Nașterii Domnului prin cântări, introducând participanții în atmosfera duhovnicească a perioadei premergătoare praznicului Nașterii Domnului.
„Iată că în această seară, peste 600 de copii s‑au adunat la Mănăstirea Pantocrator pentru a primi daruri din partea Sfântului Ierarh Nicolae, a lui Moș Nicolae. Și anul acesta, datorită celor care sunt prieteni ai mănăstirii și care de fiecare dată sprijină Mănăstirea Pantocrator, am reușit să facem acești copii fericiți”, a declarat pentru TRINITAS TV părintele arhim. Serafim Baciu, vicar eparhial al Episcopiei Alexandriei și Teleormanului.
Evenimentul a deschis oficial programul liturgic și cultural dedicat sărbătorii Nașterii Domnului, derulat în această perioadă la Pantocrator. Serile de colinde, activitățile culturale și târgul caritabil organizat de mănăstire vor continua până la praznicul Nașterii Domnului, aducând credincioșilor momente de comuniune, rugăciune și dăruire.