Peste 700 de locuri de muncă pentru şomerii din Capitală
Şomerii bucureşteni au la dispoziţie un număr de 737 de locuri de muncă, informează un comunicat emis de Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AMOFM).
Numărul posturilor de muncă vacante oferite de AMOFM şomerilor bucureşteni a crescut într-o săptămână de la 659, câte au fost înregistrate pe 30 iunie, la 737, câte au fost comunicate miercuri. Oferta cea mai mare se înregistrează la grupa de muncitori calificaţi, pentru care există 420 de locuri libere, cei mai căutaţi fiind şoferii de autoturisme, camionete şi camioane (102), urmaţi de muncitorii din industria uşoară, respectiv confecţioner - asamblor articole din textile (60 de posturi), operator confecţioner pentru industria îmbrăcămintei din ţesături (60 de posturi) şi croitor-confecţioner îmbrăcăminte după comandă (40 de posturi). Absolvenţii de studii medii au la dispoziţie 152 de posturi, iar pentru cei care au studii superioare, AMOFM are o ofertă de 54 de locuri de muncă. Muncitorii necalificaţi au la dispoziţie 111 posturi.