Peste 80.000 de copii au fost înscrişi în clasa pregătitoare

Un articol de: Oana Nistor - 09 Martie 2016

În prima săptămână de înscrieri pentru clasa pregătitoare, au fost depuse peste 80.000 de cereri, informează Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCS). 69.145 de cereri (85,6%) vizează copiii cu vârsta de 6 ani, împliniţi înainte de data de 1 septembrie 2016, iar 11.629 de cereri (14,4%) - copiii cu vârsta de 6 ani (împliniţi începând cu data de 1 septembrie 2016). Potrivit analizei ministerului, cele mai multe cereri (22.007) au fost depuse în prima zi de înscrieri (29 februarie). Părinţii mai pot să-şi înscrie copiii în ciclul primar în anul şcolar 2016-2017 până pe 18 martie inclusiv, când este termenul-limită pentru prima etapă.

Cererile-tip se pot completa online sau la unitatea de învăţământ la care părintele doreşte înscrierea copilului. Validarea cererilor-tip completate online se face zilnic, între orele 8:00 - 18:00 (luni-vineri), respectiv 9:00 - 13:00 (sâmbătă). A doua etapă de înscriere va avea loc în perioada 30 martie - 8 aprilie, iar pe 15 aprilie se vor afişa rezultatele finale.