Peste 80% din casele românilor sunt conectate la internet
Stimulată de schimbările produse de pandemie care au făcut ca accesul la mediul online să fie o necesitate, conectarea la internet a românilor crește în continuare. România nu este numai una din țările cu cel mai rapid internet, dar și printre statele cu acoperire mare a gospodăriilor în ceea ce priveşte internetul de mare viteză. Statistica oficială relevă că 69,2% dintre români folosesc internetul de mai multe ori pe zi, iar 21,1% o dată pe zi sau aproape în fiecare zi.
În prezent, peste opt din zece (82,1%) gospodării din România au acces la internet, creșterea fiind cu 1,3% faţă de 2021, conform datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), preluate de Agerpres. Proporţia persoanelor cu vârste între 16 şi 74 ani care au folosit vreodată internetul este de 89,7%, cu 1,1 puncte procentuale mai mult decât anul precedent. 88,6% din gospodăriile din mediul urban au internet, în creştere cu 14,9% față de anul trecut, în timp ce în mediul rural, ponderea celor care sunt online este de 73,7%.
În profil teritorial, datele arată că peste 9 din 10 gospodării din regiunea Bucureşti - Ilfov au conexiune la internet. Urmează regiunile Centru (85,2%) şi Nord-Vest (85%). În schimb, cele mai mici ponderi sunt înregistrate de regiunile Nord-Est (76,6%), Sud-Muntenia (77,5%) şi Sud-Est (78,4%).
În privința procentului persoanelor care au utilizat vreodată internetul, acesta este de 95,5% în regiunea Bucureşti - Ilfov, urmată de regiunile Nord-Vest, cu 93,1%, şi Vest (92%). Proporţia bărbaţilor care folosesc sau au folosit internetul este de 90%, faţă de 89,3% în cazul femeilor.
INS mai arată că ponderile persoanelor care utilizează internetul descresc odată cu vârsta, astfel că, în grupa de vârstă 16-34 de ani, procentul utilizatorilor de internet este de 98,1%, în timp ce în grupa de vârstă 55-74 ani folosesc internetul 73,3%.
În ceea ce privește interesele pe care le au românii atunci când sunt online, pe primele locuri se situează aplicațiile bancare (49%), cumpărăturile (45%) și rețelele sociale (45%), arată studiul Tech Trends 2022.
„Mediul digital este în continuare omniprezent în viaţa oamenilor, persoanele din generaţiile mai tinere (18-34 de ani) fiind cele mai pasionate de acesta şi mai deschise să încerce noi oportunităţi (consultaţii medicale online, comerţ electronic). Pe de altă parte, generaţiile mai în vârstă (45+) continuă să migreze lent către canalele digitale, în special pentru căutarea de informaţii sau pentru a accesa jocuri”, menţionează cercetarea realizată recent de Starcom România.
Pe segmentul jocurilor online, printre cele mai apreciate de către utilizatorii de internet din mediul urban se află cele tip puzzle (47%), de strategie (38%) şi educative (33%). De asemenea, podcasturile au fost fenomenul din ultimii ani, iar în 2022 tot mai mulți români au accesat acest tip de conţinut. (C. Z.)