Peste 800 milioane de euro pentru infrastructura şcolară
În următorii şase ani, sistemul educaţional din România va putea accesa, pe o axă distinctă din programele operaţionale, peste 800 milioane de euro pentru îmbunătăţirea infrastructurii şcolare, potrivit ministrului educaţiei, Remus Pricopie. „Pe fonduri structurale, în perioada 2014-2020, avem posibilitatea de a personaliza educaţia în raport cu specificul fiecărei regiuni, un obiectiv important fiind scăderea ratei părăsirii timpurii a şcolii“, a precizat Remus Pricopie. În acelaşi context, al dezvoltării infrastructurii şcolare, ministrul a amintit că, în luna iunie, Ministerul Educaţiei Naţionale va primi 600 de microbuze noi, procedurile pentru cea de-a doua licitaţie în vederea achiziţionării altor aproape 700 de mijloace de transport pentru elevi fiind demarate deja. Totodată, anul viitor toate şcolile din România, respectiv aproape 6.000 de unităţi cu personalitate juridică, vor avea bandă largă pentru internet, 2.500 dintre acestea urmând să beneficieze de această facilitate până la începutul semestrului următor al anului curent. (Oana Nistor)