Peste două luni vom şti dacă avem datorii la stat
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va centraliza până în octombrie toate informaţiile privind datoriile pe care persoanele fizice le au la stat, urmând ca, până în 15 noiembrie, oamenii să fie informaţi cât au de plătit, a declarat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, subliniind că se are în vedere acordarea unui discount de cel puţin 10% celor care plătesc până la finele acestui an.
„Octombrie este termenul până la care vom centraliza toate aceste informaţii şi vom pune ca şi termen legal, ca să fie coerenţă în piaţă, martie 2019, termen de plată, ca şi la cei care sunt pe anul acesta cu veniturile estimate pentru 2018. Dar, dacă respectivii plătesc până la final de decembrie, atunci vom propune un discount zic eu substanţial, mai mult de cinci la sută, minimum 10 la sută, pentru că statul n-a avut acel rol activ, el n-a informat contribuabilul când trebuia să-l informeze. Şi atunci, dacă tot vii cu o astfel de centralizare, ca să avem momentul zero, trebuie să vii şi cu un stimul consistent pentru ca oamenii să-şi plătească. Dacă nu, plătesc în 2019, în martie”, a explicat ministrul finanţelor, Eugen Teodorovici, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.
Ministrul îşi propune ca un moment zero similar, de centralizare şi anunţare a datoriilor, să fie în 2019 pentru firme.
„Îmi doresc foarte tare ca 2018 să fie anul în care efectiv curăţăm, stabilim, clarificăm, pentru ca 2019 să fie un an în care să începem şi în zona privată curăţenia, şi în zona de contribuabil, să ştie omul ce a avut de plătit, să nu stea să se gândească: oare ce o veni de la ANAF? Acum vine vreo decizie de impunere de mă lasă mască. Oamenii să ştie foarte clar: atât am de plătit. Foarte bine. Statul îmi dă un discount dacă plătesc până în decembrie, un alt discount, poate, dacă plătesc până în martie anul viitor. Pentru că statul n-a respectat legea, n-a avut rol activ. În octombrie se finalizează centralizarea, până în 15 noiembrie este, mi se pare, termenul până la care să fie informaţi oamenii, să ştie exact cât au de plătit la final de decembrie şi ce discount pot primi dacă o fac atunci şi nu până în martie 2019”, a explicat Teodorovici.
Reamintim că, începând din acest an, persoanele fizice trebuie să depună o Declaraţie unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate. Termenul-limită pentru depunerea documentului a fost 31 iulie 2018.
Declaraţia unică se completează şi se depune de către persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri din România şi/sau din străinătate, şi de către cele care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii.
Pe de altă parte, ministrul finanţelor publice, Eugen Teodorovici, a ţinut să anunţe, în aceeaşi conferinţă de presă, că fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului, cel din care se asigură despăgubirile pentru pesta porcină şi se asigură finanţare pentru proiecte locale, a ajuns la aproximativ 1,2 miliarde de lei, asta după ce, la începutul acestei luni, înainte de rectificarea bugetară, ministrul spunea că fondul de rezervă este zero.
„Fondul de rezervă este acum la aproximativ 1,2 miliarde lei, dacă nu mă înşel. Acolo este anticipată o nevoie de asigurare a fondurilor necesare pentru pesta porcină africană, despăgubirile necesare şi nu numai, eventuale alte calamităţi, sau efecte ale calamităţilor, pentru că sunt astfel de solicitări de hotărâri de Guvern ce au şi impact bugetar destul de însemnat pe zona de efecte de calamităţi, finanţare pentru proiecte locale (...) primim din ce în ce mai mult la decontat, pentru că a fost perioada în care au făcut licitaţii comunităţile locale şi acum vin la decontat la Ministerul Dezvoltării”, a explicat Teodorovici.
Ministrul a precizat că nu sunt probleme de finanţare şi că îşi doreşte un calendar foarte exact în ceea ce priveşte obiectivele pe care Guvernul doreşte să le îndeplinească în perioada următoare.