Peștele, un aliment indispensabil

Un articol de: Otilia Bălinișteanu - 21 August 2015

Conform nutriționistului Lygia Alexandrescu, peştele este unul dintre cele mai sănătoase alimente și poate înlocui cu succes orice fel de carne. De altfel, este considerat tipul de carne cel mai ușor de digerat, dar și cel mai bogat în vitamine din grupul B - importante pentru sistemul nervos, vitamina A - necesară pentru sănătatea pielii şi a ochilor, vitamina D - esenţială pentru asimilarea calciului în oase, dar şi minerale - fosfor, iod, calciu, zinc, fier.
Important de reținut, de asemenea, este că peștele nu are nici o contraindicație, fiind recomandat consumul unei porții măcar de trei ori pe săptămână. „Peştele este una dintre cele mai bune surse alimentare de vitamina D. 100 g hering ne furnizează jumătate din doza zilnică de vitamina D. Alături de vitamina D, mineralele precum fosforul şi calciul aflate în carnea peştelui sunt deosebit de utile atât copiilor pentru formarea sistemului osos, cât şi adulţilor pentru prevenirea osteoporozei”, a explicat, pentru Agerpres, nutriţionistul Lygia Alexandrescu.