PF Ignatius Aphrem II Karim din Siria, oaspete în Maramureş
Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului a fost înștiințată că în data de 29 septembrie Preafericirea Sa Ignatius Aphrem II Karim, patriarhul Bisericii Ortodoxe din Siria (Necalcedoniene), va vizita Maramureșul. Invitaţia este adresată de către Editura „Proema” din Baia Mare, care i-a tradus și tipărit cartea cu titlul „Mărgăritare risipite. O istorie a literaturii și științelor siriace”, la care a răspuns, urmând să viziteze Maramureșul, fiind, astfel, şi oaspete al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, conform unui comunicat de presă transmis de Eparhia Maramureşului şi Sătmarului.
„De asemenea, va vizita, în calitatea înaltă pe care o are, câteva obiective din Maramureș, printre care se află Catedrala Episcopală «Sfânta Treime» din Baia Mare și «Cimitirul Vesel» din Săpânța.
Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului este onorată de prezența înaltului musafir, primindu-l cu dragoste frățească la obiectivele pe care dorește a le vizita, rugându-L pe Dumnezeu să-i ocrotească pașii pe aceste meleaguri binecuvântate”, conform biroului de presă al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.