PF Patriarh Daniel, membru de onoare al Academiei Române

Data: 20 Decembrie 2007

▲ Adunarea Generală a Academiei Române a decis ieri, 19 decembrie, ca Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, PF Părinte Daniel, şi Regele Mihai I să devină membri de onoare ai Academiei Române ▲ Propunerea a fost făcută de Prezidiul Academiei Române, cu acordul secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie şi a celei de Filosofie, Teologie, Psihologie şi Pedagogie ▲

PF Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi Locţiitor de Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei (foto), este, începând de ieri, membru de onoare al Academiei Române. Întâistătătorul Bisericii noastre a fost ales membru de onoare în urma votului Adunării Generale a Academiei Române care s-a reunit ieri pentru a analiza propunerea făcută de prezidiul acestui for. După cum a declarat pentru Radio Trinitas, preşedintele Academiei Române, acad. Ionel Haiduc, această alegere reprezintă o recunoaştere a personalităţii PF Patriarh Daniel. „Este o alegere făcută de Academia Română a unei personalităţi importante a vieţii spirituale româneşti. Respectă o tradiţie, pentru că în Academia Română au fost anterior membri de onoare şi Patriarhul Teoctist, dar şi alţii înaintea sa. Noi am considerat util, necesar şi important să acordăm această cinstire noului patriarh, pentru că relaţia noastră cu Biserica Ortodoxă Română este importantă şi apreciată“, a subliniat Ionel Haiduc. În ceea ce-l priveşte pe Regele Mihai, Florin Gheorghe Filip, vicepreşedinte al Academiei Române, a declarat luni, pentru Rompres, că prin această decizie se încearcă reînnodarea unei tradiţii istorice în care şeful statului era şi protectorul Academiei Române.

Acesta a menţionat, de asemenea, că fostul suveran al României nu a putut fi primit în rândurile Academiei la momentul urcării pe tron, din cauza războiului.

„Un asemenea membru face cinste Academiei“

Patriarhul BOR a fost propus pentru a fi ales în demnitatea de membru de onoare al Academiei Române în urmă cu aproximativ două săptămâni. Propunerea a fost făcută de Prezidiul Academiei Române, format din Ionel Haiduc (preşedinte), Dan Berindei, Florin Filip, Marius Iosifescu şi Marius Sala, vicepreşedinţi ai Academiei, şi Ioan Păun Otiman, secretar general al forului. În acest sens, acad. Emilian Popescu a precizat la Radio Trinitas că „Prea Fericirea Sa nu a cerut să fie membru de onoare, ci a fost solicitat să primească această distincţie care îl plasează în cercul celor mai aleşi oameni ai ţării noastre. Noi ne bucurăm că Prea Fericirea Sa a primit această distincţie, iar Academia consideră că un asemenea membru îi face cinste“.

În calitate de membru de onoare al Academiei Române, Părintele Patriarh va desfăşura o activitate ştiinţifică în cadrul secţiei specializate pentru Teologie, Pedagogie şi Filosofie, „şi sperăm ca prezenţa Prea Fericirii Sale în cadrul membrilor acestei secţii să impulsioneze activitatea în domeniul religios, teologic ortodox, şi să aibă o altă prestanţă întreaga secţie“, după cum a mai spus acad. Emilian Popescu.

Academia Română are membri titulari, membri corespondenţi şi membri de onoare. Numărul total de membri ai Academiei Române, stabilit prin lege, este de 181, iar cel al membrilor de onoare este de 135, din care cel mult 40 din ţară. În prezent, în Academia Română sunt în jur de 90 de membri corespondenţi, peste 80 de membri titulari şi 28 de membri de onoare.