Piaţa imobiliară din Marea Britanie îşi revine încet, dar sigur

Data: 08 Octombrie 2009

Preţurile caselor în Marea Britanie au crescut, în septembrie, cu 1,6%, un indiciu suplimentar că piaţa imobiliară îşi revine, potrivit celui mai mare creditor ipotecar din ţară, Halifax, citat de AP. A fost a treia lună consecutivă de creştere a preţului caselor în Regatul Unit raportată de Halifax. Totuşi, instituţia a anunţat că preţul mediu al unei locuinţe în august era cu 7,4% sub preţul de anul trecut. Halifax a anunţat că în trimestrul trei preţurile caselor au crescut cu 2,8%, prima creştere trimestrială din ultimii doi ani. „Majorarea continuă a ratei şomajului şi ritmul scăzut de majorare a salariilor vor constrânge probabil creşterea cererii. Există de asemenea unele semne că îmbunătăţirea condiţiilor de pe piaţă încurajează mai mulţi oameni să-şi scoată proprietăţile la vânzare“, a declarat Martin Ellis, economist la Halifax. The National Institute for Economic and Social Research, un institut independent de prognoză, a estimat recent că Marea Britanie a înregistrat creştere economică în trimestrul trei din 2009. Creşterea PIB va însemna sfârşitul recesiunii, după un declin de 0,7% în trimestrul doi şi un recul de 2,4% în primele trei luni din 2009.