Piatră de temelie la Codlea
Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a pus piatra de temelie pentru o nouă biserică în Codlea, județul Brașov, duminică, 10 noiembrie. Locașul de cult va fi construit în Parohia Codlea IV, păstorită de pr. Ion Cioacă, și va răspunde nevoilor pastorale și misionare dintr-un cartier nou, unde s-au construit numeroase locuințe. Ierarhul i-a felicitat pe credincioşi pentru inițiativă, a mulțumit Primăriei Codlea pentru terenul donat și ctitorilor care vor construi această biserică de lemn, cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”.