Piatră de temelie pentru întâia biserică ortodoxă orădeană din Paleu
Ziua de 25 aprilie 2010 va rămâne încrustată cu litere de aur în cartea istoriei satului Paleu din Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei. Nu se pot cuprinde în cuvinte toată bucuria şi sentimentele care au încălzit inimile credincioşilor ortodocşi care au venit într-un număr foarte mare la punerea pietrei de temelie pentru întâia biserică ortodoxă în această localitate, din zona metropolitană a Oradiei.
Românii ortodocşi din Paleu se află în minoritate, dar în ultimii ani, odată cu dezvoltarea urbană a Oradiei, zeci şi zeci de case şi chiar un nou cartier s-au construit aici, mulţi orădeni preferând să mute în această oază de linişte. Astfel că înălţarea unei biserici ortodoxe pentru această nouă comunitate ortodoxă românească a apărut ca o necesitate pastoral-misionară deosebit de importantă. Locuitorii satului Paleu au fost părtaşi la o bucurie foarte mare, glasul clopotelor i-a chemat la o slujbă arhierească oficiată de către Preasfinţitul Părinte Sofronie al Oradiei, într-un sobor alcătuit din şase preoţi şi patru diaconi, în bisericuţa de lemn. Liturghia a fost mai înălţătoare şi mai profundă decât de obicei şi asta poate şi datorită locului unde va fi amplasat noul lăcaş de cult, "un loc smerit, în mijlocul naturii, dar care a venit aici ca o corabie plutind din ceruri pe pământ, ca să aducă aici un colţ de paradis, din Împărăţia cerurilor", după cum a menţionat Preasfinţitul Părinte Sofronie în cuvântul de învăţătură rostit după citirea Sfintei Evanghelii, din cadrul Sfintei Liturghii. Vizita chiriarhului Oradiei la Paleu nu a fost rodul întâmplării căci "astăzi noi am fost chemaţi aici de Duhul Sfânt, de la mic la mare, pentru a-L invoca pe Duhul Sfânt nu doar în Taina Sfintei Liturghii, ci şi după aceea în binecuvântarea apei, pentru ca prin stropirea cu apă sfinţită a Crucii ce urmează să fie înfiptă în locul Sfântului Altar şi al pietrei de temelie ce urmează a se pune, să începem o lucrare mare şi sfântă aici, în această parte a Episcopiei noastre, unde până acuma nu a existat niciodată o biserică ortodoxă". Preasfinţitul Sofronie a subliniat importanţa majoră pe care o are construirea unui nou Sion în această localitate a zonei metropolitane a Oradiei: "Suntem cu toţii martorii unui eveniment istoric: acum se naşte prima biserică ortodoxă românească la Paleu". Paleu, o graniţă vie a metropolei La sfârşitul slujbei arhiereşti, înainte de punerea pietrei de temelie, părintele Dorel Octavian Rusu, protopopul Oradiei, a rostit o cuvântare în care a vorbit de nevoia ridicării unei biserici în acest loc: "Întrucât localitatea în care ne aflăm este la marginea oraşului Oradea, este o graniţă vie a metropolei, era nevoie să se înalţe şi aici o cetate a credinţei noastre strămoşeşti, un turn de strajă în apropierea hotarelor ţării". La finalul cuvântului său, părintele protopop a citi hrisovol care s-a întocmit cu ocazia punerii pietrei fundamentale pentru noua biserică. După săvârşirea Sfintei Liturghii, soborul slujitor a ieşit în procesiune la locul de lângă bisericuţa de lemn unde Preasfinţitul Părinte Sofronie a oficiat slujba de sfinţire a pietrei de temelie, a crucii şi a locului unde se va zidi noua biserică parohială din Paleu ce a primit ca sfinţi ocrotitori pe Sfânta Mare Muceniţă Anastasia şi Sfântul Ierarh Petru Movilă, mitropolitul Kievului. În cele ce au urmat după acest moment sfinţitor, Preasfinţia Sa a vorbit despre "Sfânta Anastasia, a cărui nume înseamnă Înviere, aceasta fiind cunoscută ca izbăvitoare de otravă, Pharmacolitria" şi despre Sfântul Petru Movilă, spunând că "aici, la Paleu, Sfânta Anastasia Romana va mărturisi despre vechimea şi continuitatea credinţei daco-romane, iar Petru Movilă, despre demnitatea cu care poporul a apărat dreapta credinţă în vremuri dificile". În încheierea cuvântului său, Preasfinţitul Sofronie a spus că "este o mare bucurie ziua aceasta, iar Dumnezeu să vă răsplătească pe toţi cei care aţi făcut cu putinţă minunea la care noi suntem martori, şi să vă dăruiască sănătate". La eveniment au participat personalităţi ale oraşului şi judeţului Bihor, dintre care amintim pe domnul Gavrilă Ghilea, prefectul judeţului Bihor, domnul senator Ioan Mang, domnul Leontin Ţârle, directorul Casei Judeţene de Pensii Bihor, domnul Emeric Balog, directorul Urbana Oradea, şi domnul Doctor Vasile Sălăjan. Au fost de faţă, cu bucurie şi însufleţită nădejde, şi un număr mare de credincioşi din localitate dar şi din Oradea. Misiunea preotului: zidirea noii biserici Preotul paroh, Vasile Cosmin Popa, a fost hirotonit de către Preasfinţitul Părinte Sofronie în data de 25 martie 2009, cu misiunea de a zidi o nouă biserică ortodoxă în Paleu şi de a forma şi a întări o comunitate dreptmăritoare românească care actualmente are 72 de familii. Deşi este tânăr, a reuşit să se încadreze cu totul în misiunea sa preoţească, de pastoraţie a credincioşilor, ştiind să-i cheme cu dragostea de părinte şi să-i mobilizeze în aşa fel încât au reuşit, într-un timp foarte scurt, să construiască o biserică de lemn în care se ţin sfintele slujbe şi unde, de altfel, a avut loc şi Liturghia arhierească. Terenul pe care se va zidi noua biserică, în suprafaţă de 1.200 mp, a fost cumpărat de preot pe seama noii parohii înfiinţate. Lucrările de ridicare a bisericii de lemn au început în data de 10 august 2009, iar la data de 13 decembrie a fost oficiată prima Liturghie în noul lăcaş. Toate acestea au fost posibile datorită ajutorului şi bunăvoinţei credincioşilor inimoşi, precum şi cu sprijinul autorităţilor locale şi judeţene. La finalul slujbei punerii pietrei de temelie, preotul paroh a ţinut să aducă slavă şi mulţumire Bunului Dumnezeu pentru că a rânduit ca să se ridice această biserică în apropierea oraşului Oradea, după care a exprimat recunoştinţa către oficialităţi pentru sprijinul şi bunăvoinţa acordate în împlinirea acestui ideal. A mulţumit, de asemenea, în mod deosebit, bunilor credincioşi pentru ataşamentul şi spiritul de jertfelnicie pe care le-au arătat până acum, exprimându-şi nădejdea că Sfânta Treime şi sfinţii patroni ai lăcaşului ce şi-a început construcţia vor rândui ca noua biserică să se zidească cât mai curând posibil.