Piatră de temelie pentru noua biserică din Munteni de Jos, Vaslui
Duminică, 14 aprilie 2024, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia Munteni de Jos II, Protopopiatul Vaslui. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a pus piatra de temelie pentru noua biserică a acestei comunități.
Din soborul slujitorilor au făcut parte părintele inspector eparhial Dragoș Trofin, părinții protopopi Adrian Chirvasă (Vaslui) și Iulian Dumitru Ștefan (Huși) și părintele paroh Constantin Cristea.
Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”, coordonat de arhidiaconul Vlăduț Cosmin Mironescu.
În cuvântul adresat celor prezenți, ierarhul Hușilor a afirmat că relația personală cu Dumnezeu trebuie caracterizată prin maximă sinceritate și a vorbit despre modul în care ne afișăm credința: „A fi credincios înseamnă a nu încerca, nici o clipă, să-L păcălești pe Dumnezeu, să-L fentezi, mai ales în fața semenilor tăi.
Să nu aveți încredere în cei care vin și își etalează credința lor, fac caz de ea și spun, cu emfază și aroganță, cât de credincioși sunt ei. O asemenea atitudine trădează, de fapt, un joc de imagine sau câștigarea unui capital de imagine.
Credința în Dumnezeu se trăiește în chip tainic și se vădește prin faptele noastre. Nu este nevoie de vorbe, de nici o poliloghie, pentru ca să punem în evidență ceva pe care de fapt nu îl avem. Sigur că această credință se cere manifestată sau aplicată în practică. […]
Dumnezeu nu are nevoie de ipocriți. Dumnezeu nu are nevoie de oameni care umblă după capital de imagine. Are nevoie de oameni sinceri, autentici, care-și mărturisesc neputințele sau îndoielile. Să știți că Dumnezeu îl iubește pe cel care are curajul să-și mărturisească îndoielile în materie de credință. Dumnezeu nu ne vrea proști, nu vrea să trăim credința ca pe o ideologie, gata primită, fără să ne întrebăm nimic asupra acesteia. Doar prin întrebare, prin frământare în inima și în mintea noastră aprofundăm, cu adevărat, conținutul credinței noastre ortodoxe. Dar aceasta se trăiește în multă smerenie, în adevăr și în dorința de a instaura o relație cu Cel în care credem. De aceea, credința devine încredere, așa cum s-a întâmplat cu tatăl din pasajul evanghelic. El avea încredere în Dumnezeu”.
După Sfânta Liturghie, Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie a oficiat slujba punerii pietrei de temelie pentru biserica Parohiei Munteni de Jos II, ce va fi ocrotită de Sfinții Ierarhi Calinic de la Cernica și Luca al Crimeei.