Piatră de temelie pentru noul sediu al Facultăţii de Teologie din Cluj-Napoca
Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului, va sfinţi luni, 23 mai, piatra de temelie la noul sediu al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Slujba va avea loc începând cu ora 12:00, pe strada Coastei, pe locul unde va fi situat altarul viitorului paraclis al Facultăţii de Teologie. Prin această slujbă va fi inaugurat oficial cel mai recent proiect al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, care prevede construirea unui complex religios cu funcţiuni multiple. Complexul de clădiri va fi ridicat pe un teren cu o suprafaţă de 5.000 mp, situat pe strada Coastei din Cluj-Napoca, teren concesionat de Primărie şi Consiliul local. (C.N.)