Piatră de temelie pentru o biserică la Tăuţii Măgherăuş

Un articol de: Andrei Fărcaş - 30 Mai 2016

Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereul-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat sâmbătă, 28 mai, slujba de punere a pietrei de temelie pentru o nouă biserică în Tăuţii de Jos, oraşul Tăuţii Măgherăuş, Protopopiatul Baia Mare. Noua biserică va fi amplasată pe Dealul Hoşteze, la cea mai înaltă cotă a localităţii, în partea dinspre localitatea Nistru a oraşului Tăuţii Măgherăuş. Parohia a fost înfiinţată în toamna anului trecut, iar paroh este Aurelian Mic, cu o vechime de 13 ani la credincioşii din Aciua, localitate de pe Valea Someşului, Protopopiatul Satu Mare. La slujba de punere a pietrei de temelie a participat un sobor de 15 preoţi şi diaconi, în frunte cu pr. Fabian Coroian, protopopul de Baia Mare, şi preoţi din parohiile oraşului sau care au originea în localitate sau satele apropiate.

„Când în mintea noastră încolţeşte ideea construirii unei biserici, gândul vine de la Dumnezeu”, a spus PS Iustin Sigheteanul. Biserica va avea două hramuri: „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” şi „Sfântul Antonie cel Mare”. Ierarhul a primit în dar o icoană a Sfântului Ioan Botezătorul, pe care o va dona Muzeului de la Centrul Eparhial.