Piatră de temelie pentru o nouă biserică în Craiova

Un articol de: Pr. Doru Marcu - 07 Decembrie 2019

Credincioșii din Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae”-Mofleni din Craiova au trăit joi, 5 decembrie, un moment istoric, punerea pietrei de temelie pentru o nouă biserică, situată în Parcul Tineretului. 

Rânduiala punerii pietrei de temelie pentru noul locaș de rugăciune a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de slujitori din care au făcut parte: părintele Grigore Vulcănescu, protopop al Protoieriei Craiova Sud, părintele Daniel Achim, consilier eparhial, și părintele Iulian Cravcenco, paroh al Parohiei Mofleni. 

Biserica va fi ridicată în perioada imediat următoare, fiind o construcție de lemn, în stil maramureșean. Hramurile acestei biserici vor fi „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” (21 noiembrie) și „Sfântul Antonie de la Iezer” (23 noiembrie). Construcţia se realizează în urma unui parteneriat cultural și religios între Arhiepiscopia Craiovei și Primăria Municipiului Craiova. Așezată într-o zonă liniștită a Parcului Tineretului, biserica va fi deschisă tuturor craiovenilor care trec prin parc și doresc să se închine și să petreacă câteva clipe de reculegere. La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu i-a binecuvântat pe cei prezenți și i-a stropit cu apă sfințită, după ce s-au închinat la Sfânta Evanghelie și la Sfânta Cruce. 

În cuvântul de învățătură, Mitropolitul Olteniei a mulțumit lui Dumnezeu pentru momentul punerii pietrei de temelie pentru o nouă biserică tocmai în ajunul praznicului Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitorul Parohiei Mofleni: „Această biserică va deservi periferia orașului Craiova și pe credincioșii de aici. Bineînțeles, întotdeauna va fi un loc de atracție și de rugăciune și pentru cei care se vor plimba prin parcul acesta, cunoscut sub numele de Parcul Tineretului”.

Apoi, Înaltpreasfinția Sa a subliniat că zidirea sau ridicarea unei biserici este un prilej sfânt care ne așază în legătură cu trecutul creștin al înaintașilor noștri: „Ori de câte ori construim o biserică, noi ne unim cu strămoșii noștri, cei care au primit credința de la Sfântul Apostol Andrei, au păstrat-o și ne-au transmis-o pentru ca și noi să o trăim și să o dăm mai departe urmașilor noștri”.

La final, ierarhul a adresat un cuvânt de mulțumire și pentru cei care s-au implicat în realizarea acestui proiect.