Piatră de temelie pentru un centru social
Un aşezământ social destinat copiilor lipsiţi de ocrotirea părinţilor, intitulat „Sfântul Onufrie“, se va ridica la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului“ din Floreşti, judeţul Cluj. Piatra de temelie a fost pusă de Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului, şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului.
Ierarhul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a sfinţit, miercuri, 13 iunie, terenul din apropierea Mănăstirii Floreşti pe care se va construi centrul social. La finalul slujbei IPS Mitropolit Andrei a vorbit despre viaţa veşnică promisă de Mântuitorul Hristos, celor ce se vor asemăna copiilor şi despre importanţa sprijinirii pruncilor singuri pe lume. Proiectul Centrului „Sfântul Onufrie“ a fost iniţiat de Asociaţia Filantropică cu acelaşi nume şi va fi coordonat de duhovnicul Mănăstirii Floreşti, părintele Visarion Paşca. Complexul social va cuprinde patru case de tip familial care vor gazdui, fiecare, aproximativ 10 copii care sunt separaţi temporar sau definitiv de părinţi. Cadre specializate le vor oferi îngrijire, educaţie şi suport emoţional, iar maicile mănăstirii se vor implica în activităţile educative precum ore de muzică, de desen şi de religie.
Asistenţă socială la mănăstire
„Încă de la începutul mănăstirii, de când s-a pus piatra de temelie a aşezământului monahal cu hramul «Acoperământul Maicii Domnului» de la Floreşti vrednicul de pomenire Bartolomeu s-a gândit ca această mănăstire să aibă în apropierea ei un centru de asistenţă socială, un cămin pentru bătrâni, o casă pentru copii şi chiar o policlinică“, a spus pr. Visarion Paşca. După ce s-a finalizat construcţia mănăstirii, acest proiect poate fi pus în practică. „Anul trecut am reluat în discuţie acest proiect cu IPS Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, care a îmbrăţişat ideea de a se face în apropierea Mănăstirii Floreşti un centru pentru copii cu probleme, pentru cei orfani. Astfel cu binecuvântare arhierească, centrul va fi construit pe un teren în apropierea mănăstirii şi va fi ocrotit de Sfântul «Onufrie cel Mare»“, a mai spus pr. Visarion Paşca.