Piatră de temelie pentru un nou centru administrativ al Eparhiei Craiovei

Un articol de: Pr. Doru Marcu - 17 Decembrie 2019

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un sobor de slujitori, a săvârșit duminică, 15 decembrie, o slujbă de binecuvântare și a pus piatra de temelie pentru un nou centru administrativ al Arhiepiscopiei Craiovei în cetatea Băniei. La slujbă au participat preoți consilieri și ostenitori de la Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Craiovei. 

Viitoarea clădire a fost așezată sub ocrotirea Sfântului Irodion de la Lainici. Acest centru administrativ va fi construit și finalizat în anul 2020, fiind localizat lângă viitoarea catedrală din cartierul Craiovița, închinată Sfântului Ioan Botezătorul. 

În cuvântul rostit cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa a subliniat că acest proiect face parte din programul de lucrări inițiate deja în Arhiepiscopia Craiovei, dintre care amintim: finalizarea unei noi fabrici de lumânări, ridicarea unei biserici de lemn din curtea Spitalului Nr. 3 din Craiova și începerea lucrărilor pentru o nouă biserică în spațiul Parcului Tineretului. „Avem nevoie de aceste edificii pentru că din punct de vedere instituțional trebuie să funcționăm în parametri normali și cu toată responsabilitatea. Astăzi ne-a ajutat Dumnezeu să punem început bun, pe care sperăm să-l ducem la bun sfârșit.

Această clădire administrativă am închinat-o Sfântului Irodion de la Lainici, situată lângă această mare și frumoasă catedrală, cu hramul «Sfântul Ioan Botezătorul»”, a spus ierarhul.