Piciorul diabetic - cum pot fi prevenite complicațiile

Data: 04 Decembrie 2020

Piciorul diabetic se numără printre cele mai frecvente com­plicații ale diabetului zaharat, iar riscul cel mai mare este amputarea membrului afectat dacă nu se intervine la timp prin tratament. Un picior cu arteriopatie diabetică poate să arate ca un picior perfect sănătos. Din acest motiv, mulți dintre pacienți ajung prea târziu la medic, când încep să apară leziunile trofice, adică așa-numita cangrenă.

Diabetul provoacă tulburări structurale la nivelul oaselor piciorului, la nivel neurologic, când afectează nervii senzitivi, cei care transmit senzația de durere (neuropatie) și la nivelul arterelor periferice (arteriopatie), caz în care arterele periferice sunt obturate din cauza depunerilor de aterom, împiedicând circulația normală a sângelui la nivelul piciorului afectat. În neuropatia diabetică, prin pierderea senzației de durere, pacienți cu o circulație aparent normală a sângelui ajung la medic cu ulcerații. Au fost chiar cazuri de pacienți care nu și-au dat seama că fac o baie prea fierbinte și au ajuns la medic cu leziuni sau care au ignorat o bătătură banală și s-au trezit brusc cu o gaură în talpă, spune doctorul Ionuț Munteanu, specialist în chirurgie cardiovasculară, într-un interviu acordat unui cotidian central. 

Neuropatia diabetică are doar un tratament paliativ, capabil să amelioreze simptomele, dar fără a opri evoluția bolii, și se ajunge la amputație, ca și în cazul afectării osoase. În schimb, pentru arteriopatie există tratamente care țin sub control afecțiunea, iar piciorul afectat poate fi salvat. Diagnosticarea timpurie este posibilă printr-o examinare de rutină a pulsațiilor arteriale distale, pe care o pot face medicii de familie. Ulterior, medicul specialist poate recomanda, după caz, un examen Doppler, care sta­bilește dacă există obstacole în curge­rea sângelui și poate trimite pacientul către alte explorări ima­gistice, precum angiografia. (I. M.)