Pictor al luminii lăuntrice
Gabrel Baban este ultimul din şirul de mânuitori ai penelului pe care i-a dat ţinutul Fălticenilor. Cei mai cunoscuţi, intraţi de mult în istoria artelor româneşti, sunt Ştefan Şoldănescu, Aurel Băeşu şi Dimitrie Hârlescu. S-a adăugat mai spre timpurile noastre Mihai Cămăruţ, iar dintre contemporani sunt de amintit nume ca Paul Gherasim, Ion Grigore, Suzana Fântânariu, Costin Neamţu. Gabrel Baban îi continuă pe aceşti înaintaşi şi o face chiar în matricea locului său primordial. El este un senzitiv zugrăvitor al peisajului, urmându-l pe Aurel Băeşu, cu ale lui admirabile privelişti de case, grădini, porţi şi uliţe troienite de timp, de uitare şi potopite de vraja unei poezii simple şi preacurate. În umbra marelui înaintaş şi în alt registru cromatic şi într-altă viziune, Gabrel Baban se consacră naturii din ţinutul natal şi din vecinătăţile bucovinene. Se vede că este captivat de picturalitatea peisajului şi fermecat de iscusinţa cu care omul, cu acareturile sale, se integrează în mediul natural, atât de primitor şi izvoditor de energii regeneratoare. Îl atrag magnetic casele din lemn, şurile, împrejmuirile de răzlogi şi nuiele, pârleazurile, punţile, fânarele, stânele, morile, pivele, coastele înverzite şi înflorate de deal, rariştile de pădure, huceagurile, livezile. Culoarea plăsmuirilor sale e mai puţin smălţuită decât a lui Aurel Băeşu.
Are mai degrabă moliciunea pânzelor altui faimos fălticenean, Ion Grigore, de loc din satul cu pictori, de la Corni, pe malul Siretului. Indiscutabil pitoreşti, vederile picturale ale lui Gabrel Baban nu-s edulcorate. Au smerenia lucrurilor vechi şi parcă eterne. Vibrează în aceste privelişti aproape hiperrealiste un palpit de spiritualitate bătrână, ce se încăpăţânează să supravieţuiască agresiunilor de tot felul ale civilizaţiei contemporane. De altfel, Gabrel Baban e, cu uneltele breslei sale, un fel de etnograf. Încearcă să ne restituie frumuseţea şi armonia divină a acestor creaţiuni populare din nordul Moldovei şi aşa contribuie, după puterile proprii, la perpetuarea lor, într-o vreme când arhitectura tradiţională românească este atacată virulent şi otrăvitor de invazia unei modernităţi, ce îmbracă la noi, deseori, mai ales în mediile vulnerabile, accentele perverse ale kitsch-lui.
Tablourile lui Gabrel Baban se scaldă într-o lumină ce izvorăşte din lăuntrul obiectelor şi peisajelor. E ca o citire cu izotopi a adâncurilor prin care ni se dezvăluie frumuseţile cele tainice. Această sondare spre miez dă viaţă tablourilor şi le fereşte de primejdia restituirii fotografice netransfigurate. Decupajul este unul deliberat necanonic. Pictorul reliefează detaliile, ce scot imaginea din banal, investind-o cu o forţă a definitoriului.
Opera lui Gabrel Baban, polifonică şi cuprinzătoare în ceea ce şi-a propus să facă şi să fie, ne spune că Fălticenii au azi un pictor care se osteneşte cu folos în câmpul artelor frumoase româneşti. A căpătat un timbru al său, ce-l face recognoscibil, şi un feeling căruia i-a găsit corespondent într-o viziune plastică proprie.
Artistul se află într-un moment de bilanţ al carierei sale. A atins, la cei 70 de ani, împliniţi în noiembrie 2018, maturitatea creatoare şi ni se înfăţişează cu locul său distinct şi meritat în areopagul artelor frumoase româneşti.