Pictorul care a copilărit în curtea bisericii

Theodor Aman şi-a petrecut copilăria în casa părintească din Craiova, situată chiar în curtea Bisericii „Sfânta Treime“. Anul 1850 îi deschide valorosului pictor poarta spre inima Europei. Pictorul a încercat să trimită în 1853 prima sa compoziţie istorică pentru a fi vândută fondului de pinacotecă al Eforiei Şcoalelor din Bucureşti. Tema centrală a operei artistului a fost, fără îndoială, cea istorică. Prin tablourile sale, Aman şi-a exprimat cele mai profunde sentimente faţă de evenimentele importante din istoria poporului român. A lăsat o moştenire imensă posterităţii, întreaga sa operă numărând aproape 3.000 de lucrări.

De numele familiei Aman se leagă într-o oarecare măsură destinele culturale ale oraşului Craiova. Oameni de înaltă ţinută morală şi mari iubitori de cultură şi artă, membrii acestei familii au lăsat o moştenire culturală imensă prin numeroasele donaţii pe care le-au făcut în folosul urbei din cetatea Băniei. Şi dacă numele Aman a avut la început doar o rezonanţă locală, el a devenit sonor pe plan naţional şi internaţional datorită marelui pictor şi artist Theodor Aman, personalitate de prestigiu a artei româneşti din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Theodor Aman, fiul marelui serdar Dimitrie Aman (român cuţovlah din sudul Dunării) şi al Despinei (Pipica Aman- aşa cum mai era cunoscută), a văzut lumina zilei la 20 martie 1831 la Câmpulung Muscel, unde familia sa se refugiase din cauza ciumei care pusese stăpânire pe Craiova. Era al cincilea dar de la Dumnezeu pentru nobila familie craioveană. Copilăria şi-a petrecut-o în casa părintească din Craiova, situată chiar în curtea Bisericii „Sfânta Treime“. Aici a fost locul în care pictorul a rămas fermecat pentru totdeauna de artă, dar şi de frumuseţea picturii bizantine pe care o va aprecia mai târziu. De foarte multe ori se retrăgea în podul casei proiectând culorile acuarelelor cumpărate de mama sa pe pânzele care-i veneau la îndemână. La numai 12 ani a realizat un foarte frumos tablou care avea ca subiect înmormântarea bunicii sale dinspre mamă. Urmând tradiţia familiei, Theodor a fost trimis la cele mai bune şcoli ale Craiovei, începându-şi studiile la Colegiul „Carol I“, unde l-a avut ca profesor de desen pe marele pictor Constantin Lecca. După terminarea cursurilor primare, tânărul Theodor este înscris de părinţi la cursurile gimnaziale ale prestigiosul liceu „Sfântul Sava“ din Bucureşti. Deşi era bun la toate materiile, Theodor avea o înclinaţie aparte pentru desen, unde primea întotdeauna calificativul „Eminent“. În 1848 revine în Craiova, unde alături de foştii săi profesori participă la acţiunile mişcării revoluţionare. Avea doar 17 ani când a desenat în acuarelă tabloul „Eliberarea ţiganilor“, piesă de o inestimabilă valoare, prin care tânărul artist evidenţia ferventele sentimente care au stat la începutul mişcării paşoptiste. Legătura cu generaţia paşoptistă Anul 1850 îi deschide valorosului pictor poarta spre inima Europei. Hotărât să descifreze cât mai bine şi cât mai repede tainele picturii, Theodor Aman pleacă la Paris, unde are şansa să colaboreze cu doi dintre cei mai vestiţi artişti ai vremii: Martin Drolling şi Francois Picot, a căror influenţă se va impregna şi în opera tânărului artist. Tot la Paris, Theodor Aman a luat contact cu cercul revoluţionarilor români, cunoscându-i îndeaproape pe istoricul Nicolae Bălcescu, pe scriitorii Dimitrie Bolintineanu şi Cezar Bolliac şi pe pictorul Barbu Iscoveanu cu care va rămâne prieten apropiat. În acest mediu de puternice vibraţii patriotice, tânărul pictor a executat primul său tablou istoric: „Cea din urmă noapte a lui Mihai Viteazul“, operă inspirată din versurile lui Dimitrie Bolintineanu. A urmat o serie întreagă de tablouri, toate cu tentă istorică, inspirate din întâlnirile cu foştii revoluţionari paşoptişti: „Mihai Viteazul primind pe solii turci cu daruri din partea sultanului“, „Mihai Viteazul primind capul lui Andrei Bathory“, „Bătălia de la Călugăreni“ sau „Izgonirea turcilor de la Călugăreni“. Nevoile materiale îl determină pe pictor să lucreze în 1853 o icoană a Sfintei Fecioare pentru Capela Romană din Paris. Rezolvarea problemelor sale a venit abia în 1854, atunci când a mers înaintea sultanului la Constantinopol pentru a-i vinde tabloul „Bătălia de la Olteniţa“ - piesă în care reprezenta detaliat un episod din războiul ruso-turc abia declanşat. După experienţa de la Constantinopol, Aman îşi continuă călătoria spre fascinantul Orient ajungând până la Sevastopol, un oraş model pentru operele sale de mai târziu. Acest popas va face subiectul altor valoroase lucrări cu temă istorică: „Vânzători şi zuavi în faţa Sevastopolului“, „Zuavi mergând spre tranşee“ şi „Bătălia de la Alma“. Înainte de 1858, atunci când pictorul s-a stabilit definitiv în ţară, vizitele sale la Craiova erau animate de elanul mişcărilor prounioniste. De fiecare dată când venea în cetatea Băniei, marele artist poposea în casele familiei sale situate vizavi de Biserica „Sfânta Treime“. Aici a luat parte la grandiosul moment din data de 1 octombrie 1857, când manifestanţii s-au prins într-o imensă horă a unirii chiar în faţa bisericii. Momentul a fost imortalizat de pictor în celebra lucrare numită simplu „Hora Unirii la Craiova“. Prin acest tablou, Theodor Aman şi-a pecetluit pentru totdeauna aderenţa la istoricul moment al Unirii Principatelor într-o singură ţară. Tot acum, pictorul mai realizează şi o serie de portrete: al mamei sale, al fratelui său Alexandru şi al soţiei acestuia Aristia, lucrări ce se păstrează şi astăzi în incinta Muzeului de Artă din Craiova. Zugravul istoriei poporului român Tema centrală a operei marelui artist a fost fără îndoială cea istorică. El a reuşit să transpună pe pânză evenimentele cele mai importante din trecutul neamului nostru. Pentru a putea aduce în prezent momentele alese, Theodor Aman s-a pregătit intens prin numeroase lecturi istorice, prin copierea portretelor gravate ale domnitorilor români aflate la Biblioteca Naţională din Paris (operă de documentare întreprinsă la îndemnul lui Nicolae Bălcescu), prin cercetarea minuţioasă a arhivelor sau prin efectuarea de schiţe ce vizau momentele istorice cu care pictorul a fost contemporan. Prin tablourile sale, Aman şi-a exprimat profunde sentimente faţă de evenimentele cele mai importante din istoria poporului român. Astfel, atitudinea de dispreţ faţă de samavolniciile boierilor trădători a fost reprezentată prin trăsăturile neînduplecate ale unui oştean care răsuceşte la spate mâinile unui boier, oşteanul purtând chipul artistului. Tabloul „Vlad Ţepeş şi solii turci“ a fost realizat de Theodor Aman în sprijinul acţiunii domnitorului Al. I. Cuza, care milita pentru câştigarea dreptului ca Principatele Române să aibă solii în străinătate. Cel mai mare număr de reprezentări în pictura istorică a lui Theodor Aman îl are perioada domnitorului Mihai Viteazul, perioadă pe care marele artist a asociat-o în permanenţă cu oraşul copilăriei sale. Cea mai importantă creaţie din această perioadă istorică este fără îndoială „Bătălia de la Călugăreni“. Unul dintre detaliile care surprind este culoarea tricoloră a steagului oştirii lui Mihai. Prin acest detaliu, Aman sublinia ideea Unirii din 1859, precum şi sentimentele sale de patriotism. Printre tablourile ale căror teme se leagă de perioada marelui domnitor se mai numără şi „Izgonirea turcilor de la Călugăreni“, „Intrarea lui Mihai Viteazul în Bucureşti după bătălia de la Călugăreni“ sau portretul lui Mihai Viteazul. Printre creaţiile sale merită amintite şi numeroasele portrete, printre care şi cele ale lui Ştefan cel Mare şi Tudor Vladimirescu. „Ascundea în sufletul său sentimentele şi năzuinţele poporului român“ Datorită notorietăţii pe care a câştigat-o prin valoarea operelor sale, Theodor Aman a contribuit considerabil la înfiinţarea primei instituţii de învăţământ superior cu profil artistic din ţara noastră. La 5 octombrie 1864, prin decretul semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, pictorul Theodor Aman a fost numit profesor şi director al Şcolii de Arte Frumoase din Bucureşti, funcţie din care va demisiona mai târziu. Pe lângă pictură, artistul a fost preocupat şi de lectură, citind cu pasiune operele lui Descartes, Voltaire, Hugo sau Dante. În colecţiile Bibliotecii „Alexandru şi Aristia Aman“ din Craiova, printre cărţile lăsate moştenire de familia Aman se găsesc şi câteva volume care i-au aparţinut pictorului. O altă pasiune pe care a moştenit-o de la mama sa a fost muzica, dovedindu-se de foarte multe ori un virtuoz al violoncelului la sindrofiile organizate în familie. S-a căsătorit cu Ana Politimos, alături de care a avut o căsnicie fericită. La 19 august 1891, la numai 60 de ani, pe când se afla în Bucureşti, prestigiosul pictor a trecut la cele veşnice aşternând un văl negru asupra artei plastice româneşti. Despre personalitatea sa, Nicolae Tonitza spunea: „Theodor Aman a fost artistul care ascundea în sufletul lui şi oglindea în creaţia sa gândurile, sentimentele şi năzuinţele poporului român“. A lăsat o moştenire imensă posterităţii, întrega sa operă numărând aproape 3000 de lucrări. Datorită meritelor sale deosebite, Academia Română l-a trecut post-mortem în rândurile membrilor ei prin şedinţa din 10 septembrie 1991.