Picturi în armonie
Sala de expoziții „Constantin Brâncuși” de la Palatul Parlamentului găzduiește o mare parte din lucrările artistei plastice Carmen Florian, în cadrul unei expoziții aniversare, intitulată „Armonia Operelor”. Cu acest prilej artista a invitat o serie de pictori alături de care să vină în fața publicului cu o expoziție colectivă. Printre aceștia se numără: Victoria Soare, Maria Gâjâilă, Daniela Toma și Mihai Boroiu. Tehnicile, culorile și stilurile variate se împletesc într-o armonie perfectă și de aici vine și titlul expoziției „Armonia Operelor”.
Expoziția este o explozie de culoare, iar frumusețea peisajelor și a naturilor statice care predomină te îmbie încă de la intrare. Pe simeze sunt peste o sută de lucrări reprezentative pentru fiecare artist invitat, de la pictura clasică la pictura decorativă, abstractă, grafică, rășină epoxidică, acuarelă și sculptură.
Artista Carmen Florian susţine că „expoziția este un tot unitar, o armonie cromatică prin care primăvara și multitudinea ei de culori sunt mai aproape de privitor.
Majoritatea lucrărilor mele sunt florale, flori pe câmp, flori în vase, flori decorative, toată gama de flori. Mai am peisaje pentru că mă regăsesc foarte mult în peisaje și artă decorativă abstractă. Veți vedea în expoziție, spre exemplu, un câmp cu maci și pădurea care mă inspiră atunci când pictez în natură”.
Invitatul de onoare al expoziției este pictorul și sculptorul Valentin Tănase, care prezintă trei lucrări inspirate din creația eminesciană. Acesta își dorește să aducă în prim-plan ideea că arta este o incursiune în interiorul spiritual al artistului. Arta nu este ceea ce vezi, ci ceea ce îi faci pe alții să vadă.
„Armonia Operelor” va putea fi admirată până în 29 februarie 2024, zilnic, în intervalul orar 9:00-17:00. Pentru a ajunge la Sala „Constantin Brâncuși” de la Palatul Parlamentului accesul se face la intrarea dinspre Parcul Izvor. (A. D.)