Plan pentru depăşirea crizei din zona euro
Guvernele de la Berlin şi Paris fac presiuni pentru realizarea de reforme în administraţiile publice, cu scopul de a se reduce birocraţia, şi pledează pentru sprijinirea cu prioritate a ţărilor care au prezentat deja programe stricte de economii şi reforme.
Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy au elaborat un plan pentru depăşirea crizei din zona euro, pe care îl vor prezenta preşedintelui Consiliului European, Herman van Rompuy, în perspectiva apropiatului summit ce va avea loc la 30 ianuarie la Bruxelles. Documentul oferă sprijinul guvernelor de la Berlin şi Paris faţă de propunerea de introducere a unei taxe pe tranzacţiile financiare, precum şi ample măsuri pentru a întări creşterea, crearea de locuri de muncă şi competitivitatea în întreaga Europă, semnalează cotidianul german "Suddeutsche Zeitung", care a obţinut o copie a documentului. Reducerea şomajului, birocraţiei, sprijinirea întreprinderilor Potrivit iniţiativei Merkel-Sarkozy, costurile salariale trebuie să se reducă, trebuie să se faciliteze acordarea de credite întreprinderilor mici şi mijlocii, iar acestea să-şi simplifice contabilitatea. Planul mai prevede simplificarea unor norme bancare pentru a asigura afacerile financiare, astfel încât să crească numărul creditelor acordate întreprinderilor. Pentru combaterea şomajului, aflat la un nivel ridicat în multe ţări europene, planul propune ca birourile de forţă de muncă să se angajeze să ofere într-un termen determinat un loc de muncă sau un loc de formare persoanelor care caută de lucru. De asemenea, se va mai propune ca, în regiunile de frontieră, să se creeze, în mod experimental, agenţii comune de ocupare a forţei de muncă, pentru a prezenta oferte dincolo de limitele naţionale. Guvernele de la Berlin şi Paris fac presiuni pentru realizarea de reforme în administraţiile publice, cu scopul de a se reduce birocraţia, şi pledează pentru sprijinirea cu prioritate a ţărilor care au prezentat deja programe stricte de economii şi reforme.