Plăți pentru crescătorii de animale
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) plăteşte ajutorul de stat în sectorul creşterii animalelor pentru 206 beneficiari, iar suma totală autorizată la plată este de 23,62 milioane de lei, informează instituţia. Astfel, pentru 63 de solicitanţi sunt achitate diferenţele pentru lunile noiembrie şi decembrie 2020, pentru specia taurine, în sumă de aproximativ 3,84 milioane de lei, iar pentru 143 de solicitanţi sunt plătite cererile pentru trimestrul I 2021, în sumă de 19,78 milioane de lei. (C. Z.)