Plăți pentru fermieri
Centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) vor începe miercuri plata ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor, aferent lunii iunie şi trimestrului doi al anului 2018. Suma totală autorizată la plată este de 15.409.975,36 lei şi se acordă de la bugetul de stat.
Vor primi aceşti bani 80 de solicitanţi care au accesat această formă de ajutor în conformitate cu Hotărârea de Guvern nr. 1.179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor, cu modificările şi completările ulterioare.