Plecarea moaştelor Sfinților Filofteia și Dionisie de pe Colina Patriarhiei
Raclele cu moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia de la Curtea de Argeş şi ale Sfântului Ierarh Dionisie, Episcopul Cetăţii Albe-Ismail, aduse anul acesta la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, au fost transportate marți, 29 octombrie 2019, în eparhiile lor de origine. Înainte de plecare, membrii delegaţiilor care au adus sfintele moaşte au fost primiţi de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în Salonul „Sfinții Români” al Reședinței Patriarhale.
La acest moment au participat și Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale; Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, și Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud.
În cuvântul rostit cu acest prilej în Reședința Patriarhală, Patriarhul României a subliniat faptul că bucuria hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale a fost sporită zilele acestea prin proclamarea canonizării unui nou sfânt român, Ierarhul Dionisie, Episcopul Cetăţii Albe-Ismail, precum şi prin prezenţa moaştelor Sfintei Muceniţe Filofteia de la Curtea de Argeş.
„Dăm slavă lui Dumnezeu pentru aceste zile binecuvântate, frumoase şi folositoare, legate de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, pentru că bucuria hramului a fost sporită prin proclamarea canonizării unui ierarh român, şi anume, Sfântul Dionisie, Episcopul Cetăţii Albe-Ismail din Basarabia. Aşa cum toată lumea a apreciat, prezenţa moaştelor Sfintei Muceniţe Filofteia a încununat această sărbătoare. De aceea, suntem recunoscători Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, pentru că a adus moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia la Bucureşti în aceste zile, şi Preasfinţitului Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud. Acum, moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia se întorc la Curtea de Argeş, iar moaştele Sfântului Ierarh Dionisie, Episcopul Cetăţii Albe-Ismail, se întorc la Cahul, Republica Moldova. Ne rugăm lui Dumnezeu ca, pentru mijlocirile acestor sfinţi şi ale tuturor sfinţilor, să ne dăruiască sănătate şi mântuire, pace şi bucurie şi să trăim întotdeauna în bucuria şi lumina prezenţei harului Preasfintei Treimi, care se revarsă asupra Bisericii şi ca urmare a rugăciunilor sfinţilor lui Dumnezeu”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
„Bucureştenii iubesc pe Dumnezeu şi cinstesc pe sfinţii Săi”
În continuare, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic a precizat că în zilele de pelerinaj de la Bucureşti, prilejuite de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie, credincioșii bucureşteni au dat dovadă de multă iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de sfinţii Săi. „Am avut bucuria să văd cum bucureştenii iubesc pe Dumnezeu şi cinstesc pe sfinţii Săi. Vremea a fost binecuvântată de Dumnezeu, aşa cum lumina lină se revarsă asupra ţării noastre şi a lumii întregi”, a precizat Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului.
„Să păstrăm tot ceea ce este românesc!”
La final, Preasfinţitul Părinte Episcop Veniamin i-a mulţumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru bucuria pe care a făcut-o Basarabiei, prin proclamarea canonizării Sfântului Ierarh Dionisie, Episcopul Cetăţii Albe-Ismail, la Bucureşti. „Vă mulţumim pentru bucuria pe care aţi făcut-o Basarabiei, ca în aceste zile moaştele Sfântului Ierarh Dionisie Erhan, Episcopul Cetăţii Albe-Ismail, să fie aici, pe Colina Bucuriei, şi că proclamarea canonizării acestui sfânt român s-a făcut la Bucureşti. Ne întoarcem acasă cu multă bucurie în suflete, cu lumina văzută pe chipurile credincioşilor şi ale pelerinilor care au venit aici şi mai ales cu dorinţa de a împlini testamentul sfântului, care a spus să păstrăm tot ceea ce este românesc. În acelaşi timp, dorim să intensificăm lucrarea misionară, pentru ca eparhia pe care a păstorit-o Sfântul Ierarh Dionisie să revină la frumuseţea şi intensitatea vieţii duhovniceşti de altădată, din perioada interbelică, atunci când Mitropolia Basarabiei era numită «eparhia de aur a Patriarhiei Române»”, a subliniat Episcopul Basarabiei de Sud.
Moaștele Sfintei Mucenițe Filofteia s-au întors la Catedrala Arhiepiscopală din Curtea de Argeş, iar cele ale Sfântului Ierarh Dionisie la Centrul eparhial din Cahul, Republica Moldova.