Pledoarie la calm

Data: 23 Ianuarie 2013

Graba este unul dintre marii duşmani ai vieţii omului de azi. Trăim sub presiunea vitezei majoritatea timpului. Dar cu toate astea nu avem realizări mai mari, mai importante. Dimpotrivă, acumulăm doar un plus de oboseală. Şi observăm foarte puţine din cele care sunt în jurul nostru. Trebuie să reînvăţăm de la natură cadenţa corectă a propriilor paşi. Fiindcă altfel ne vom împiedica şi căderea nu ne va face bine. V-aţi gândit vreodată la astrul care ne luminează fiecare zi? Soarele nu se grăbeşte niciodată, nu se agită, pur şi simplu lucrează încet şi fără zgomot. Nu claxonează, nu răspunde la telefon, nu trage clopotele, ci doar străluceşte. Iar soarele face mai mult într-o fracţiune de secundă decât am putea să facem noi într-o viaţă întreagă.

Gândeşte-te, cititorule. Soarele ajută plantele să înflorească, copacii să crească, încălzeşte pământul, coace fructele şi legumele, ridică apa de la sol şi o urcă în nori pentru a o trimite înapoi pământului. Şi toate acestea discret, fără trâmbiţe, fără tulburare sau stres.
 
Discursul împotriva grabei nu e o invitaţie la lenevie. E o diferenţă enormă între a sta degeaba şi a face lucrurile fără grabă. Nu uitaţi că soarele niciodată nu întârzie să răsară sau să apună. E întotdeauna harnic şi punctual. Vă doresc ca astăzi şi în toate zilele să fiţi asemenea soarelui. Luminoşi, mereu la post, dar niciodată grăbiţi. (Augustin Păunoiu)