Ploi şi vijelii în toată ţara

Data: 21 Iulie 2014

Vremea va deveni instabilă în toată ţara începând cu dimineaţa zilei de astăzi, potrivit unei informări date publicităţii de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Astfel, în intervalul 22 iulie, ora 4:00 - 23 iulie, ora 22:00, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată, la început în Banat şi Crişana, apoi în Oltenia, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei şi a Moldovei, precum şi în vestul Munteniei. În zonele amintite se vor înregistra averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua şi aspect de vijelie şi căderi de grindină. Potrivit ANM, cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 30-40 l/mp. În ziua de miercuri, 23 iulie, instabilitatea atmosferică va fi resimţită pe arii restrânse şi în partea de sud-est a teritoriului. Meteorologii precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, vor actualiza informarea emisă. (Oana Nistor)