Pneumonia, principala cauză de deces la copiii sub cinci ani
Societatea Română de Pediatrie a marcat, ieri, în cadrul campaniei "Să protejăm împreună copilăria", Ziua Mondială a Pneumoniei, cu scopul de a atrage atenţia asupra acestei boli, care rămâne principala cauză de deces la copiii sub 5 ani, atât la nivel internaţional, cât şi în România. "Anul trecut, nu mai puţin de 1,3 milioane de copii sub 5 ani au murit în întreaga lume din cauza acestei boli prevenibile şi tratabile. Ţara noastră se află pe primul loc în lume ca rată de decese provocate de pneumonie, în categoria de vârstă 0-5 ani. În anul 2010, aproape o treime dintre cazurile de mortalitate infantilă au fost cauzate de această boală prevenibilă", se arată într-un comunicat remis de Societatea Română de Pediatrie. Totodată, specialiştii recomandă vaccinarea copiilor împotriva pneumococului şi Haemophilus Influenzae tip B (Hib). "În afară de cauzele infecţioase legate de virulenţa microbiană, un rol important îl au reactivitatea scăzută a sugarului şi a copilului mic, nivelul socio-economic precar, la care se adaugă aglomeraţiile urbane, instituţionalizarea (creşe, grădiniţe) şi disfuncţiile existente din punct de vedere epidemiologic, precum şi informarea insuficientă a familiilor", a precizat dr. Marin Burlea, preşedintele Societăţii Române de Pediatrie.