Poarta închisă

În orașul Napoli din Italia există un splendid palat cu numele Serra di Cassano. El a fost construit în anul 1730 de bogata familie Serra. Aceasta se număra în epocă printre cele 54 de vechi familii nobiliare genoveze cu interese în zona asigurărilor navale și a băncilor.

La început, clădirea avea intrări din două străzi diferite, dar una din ele a fost zidită și așa a rămas până astăzi.

Stăpânul palatului, Luigi Francesco Serra, duce de Calabria, avea un fiu, Genarro Serra, prinț de Cassano. Napoli era pe vremea aceea, adică la jumătatea secolului al XVIII-lea, regat sub stăpânirea dinastiei franceze de Bourbon. Genarro Serra a sprijinit din răsputeri Republica Napolitană și pentru aceasta autoritățile l-au condamnat la moarte. Când Gennaro a fost arestat și scos din casa unde locuia, tatăl său a zidit poarta palatului prin care fiul lui plecase pe ultimul drum, poruncind ca aceasta să fie redeschisă când barbaria și nedreptățile vor dispărea din Napoli. Zidirea respectivei intrări s-a petrecut în 1799 și cu toate că au trecut așa de mulți ani de la acel eveniment, poarta nu a fost încă redeschisă.

Asemenea acelei porți zidite este și inima omului. Păcatul o împietrește. Păcatul înseamnă robie. El este izvorât de gândul firii căzute, care este vrăjmașă lui Dumnezeu. Izvorul răului, al barbariei, este în noi, cei ce nu dorim să-L primim pe Hristos, Mântuitorul Care ne poate elibera de toate neputințele și patimile noastre.

Și fiindcă inimile oamenilor sunt împietrite prin păcat, Dumnezeu Își arată mila Sa față de starea noastră jalnică. Cum? Dragostea lui Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu ca noi să trăim prin El. Poarta închisă a inimii noastre se va deschide larg spre viața veșnică numai în momentul când Îl vom primi pe Hristos ca Domn al vieților noastre.