Pod peste Mureş rupt de gheţuri
▲ „Podul începuse să cedeze încă din cursul zilei de duminică, din cauza presiunii exercitate de acumulările de gheaţă produse zilele trecute în amonte. Podul a fost deplasat câţiva metri, după care blocul de beton de care era ancorat a fost smuls din pământ“, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Arad, Corina Drăghici ▲
Sloiurile de gheaţă care s-au format în ultimele zile pe râul Mureş, pe o distanţă de aproape doi kilometri, au rupt, marţi, podul de pontoane care face legătura între faleză şi Ştrandul Neptun, în dreptul Sălii Polivalente din Arad. „Podul începuse să cedeze încă din cursul zilei de duminică, din cauza presiunii exercitate de acumulările de gheaţă produse zilele trecute în amonte. Din această cauză, podul a fost deplasat câţiva metri, după care blocul de beton de care era acorat a fost smuls din pământ, iar o cabană din lemn aflată în apropiere a fost mişcată şi a rămas parţial suspendată“, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Arad, Corina Drăghici. Deoarece ameninţarea sloiurilor de gheaţă a devenit tot mai evidentă, accesul oamenilor a fost interzis în zonă. După ce podul a fost rupt, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş“ Arad au intervenit pentru recuperarea pontoanelor. Cele două poduri de pontoane peste râul Mureş, care fac legătura între faleză şi Ştrandul Neptun, au lungimea de aproximativ 100 de metri fiecare. De obicei, pentru a le proteja, podurile erau dezasamblate şi ridicate pe timpul iernii. Însă, atât datorită iernilor blânde din ultimul an, cât şi pentru a facilita accesul arădenilor la Ştrandul Neptun, care este de fapt o zonă de agrement unde funcţionează în această perioadă mai multe cluburi şi restaurante, cele două poduri au fost lăsate pe poziţie.