Podul de cărţi, campanie pentru şcolile şi bibliotecile din Basarabia

Data: 19 Mai 2015

La Biblioteca Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti, şapte voluntari vor lansa mâine campania „Podul de cărţi“, care urmăreşte să doteze cu 500.000 de volume în limba română şcolile şi bibliotecile universitare din Republica Moldova. „Ne propunem să convingem persoane fizice, instituţii publice şi private să doneze cărţi, noi sau vechi, pentru a dota biblioteci şcolare şi universitare din Republica Moldova cu carte în limba română. Necesitatea demersului nostru a fost demonstrată de căldura şi deschiderea cu care am fost primiţi în prima localitate vizitată: satul Selemet, raionul Cimişlia, unde am dus un prim transport de aproape 1.000 de volume“, spun iniţiatorii campaniei într-un comunicat citat de Agerpres. Iniţiatorii au realizat şi un site care să vină în sprijinul campaniei, www.poduldecarti.ro, dar şi o pagină de facebook „Podul de cărţi“, unde pot fi găsite informaţii referitoare la modul cum se pot face donaţiile şi punctele de colectare deschise. Campania are suportul Universităţii Bucureşti, librăriilor „Humanitas“, Forumului Tinerilor din România, Asociaţiei Tinerilor Bucureşteni, Asociaţiei Studenţilor şi Elevilor Basarabeni, precum şi al unor persoane particulare. (Oana Nistor)