Poemul cinematografic „Suflet Românesc - atunci și acum - Despre muzica poeziei și poezia muzicii”, prezentat în premieră la Cluj-Napoca

Data: 25 Octombrie 2018

Fundația Culturală „TerrArmonia”, Filiala Cluj, în parteneriat cu Academia de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Universitatea „Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii tradiționale Cluj, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, invită publicul la vizionarea Poemului cinematografic „Suflet Românesc - atunci și acum - Despre muzica poeziei și poezia muzicii”. Proiectat în premieră la Cluj-Napoca, filmul va putea fi vizionat azi, 25 octombrie, de la ora 17.00, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, sala „Reduta”, intrarea fiind liberă.

Organizatorii doresc să promoveze valorile spirituale românești, sub forma unui „film” sincretic inedit, care reconstituie pragurile vieții comunității tradiționale prin: cântecele rituale și instrumentale ce însoțesc marile treceri ale omului prin viață (naștere, cătănie, nuntă, seceriș, moarte), prin poezia lui Lucian Blaga și prin dansurile populare tradiționale.

„Alegerea lui Lucian Blaga nu este întâmplătoare, atâta timp cât acceptăm că spațiul mioritic reprezintă spațiul matrice al  sufletului popular românesc”, consideră reprezentanții Fundației Culturale „TerrArmonia”, Filiala Cluj, inițiatorii proiectului coordonat de prof. univ. dr. Ioan Bocşa.

La realizarea filmului a participat Ansamblul de Muzică Tradiţională Românească „Icoane” al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, condus de prof. univ. dr. Ioan Bocşa și instruit de lect. univ. dr. Alina Stan, ansamblu care are în repertoriu cântece rituale de leagăn, mireasă, cătănie, precum și un repertoriu funebru, alături de un grup instrumental tradițional, drd. Ovidiu Barteș, vioară, și Ștefan Samel, braci. Ansamblul Folcloric Studențesc „Mugurelul” al UBB, instructor coregraf Paul Remeș, a prezentat în cadrul peliculei suite de dansuri tradiționale din Transilvania, ce cuprind vechi jocuri specifice de fete, de ficiori și de perechi. Actorii Ioan Josan și Ștefan Dogaru recită poezii din creația lui Blaga, poezii care fuzionează cu conținutul și specificul producțiilor tradiționale transilvănene. Pelicula a fost filmată în luna iunie a.c., în Parcul Etnografic Naţional „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca, de lângă Pădurea Hoia și la Mănăstirea „Adormirii Maicii Domnului” de la Oașa, din Munții Șureanu, județul Alba. La prezentarea filmului vor fi prezenți toți cei care au contribuit la realizarea lui  iar prof. univ. dr. Ioan Bocşa va face o scurtă prezentare.

Proiectul a fost derulat de Fundația Culturală TerrArmonia, Filiala Cluj, în parteneriat cu Academia de Muzică din Cluj-Napoca și UBB. Filmul a fost realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Cluj, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj și al unor societăți comerciale, conform unui comunicat al Consiliului Județean Cluj.