Poetul Mihai Eminescu comemorat și în Canada
În ziua de 15 iunie, poetul național Mihai Eminescu a fost comemorat și la Catedrala Episcopală românească cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Saint‑Hubert, Québec, Canada. A fost săvârșită o slujbă de pomenire și s‑au rostit și alocuțiuni despre opera și personalitatea poetului.
După oficierea Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Ioan Casian, Episcopul ortodox român al Canadei, a săvârșit, împreună cu un sobor de slujitori, slujba Parastasului pentru cel mai mare poet român. Alături de Preasfinția Sa s‑au aflat părintele protosinghel dr. Maxim Morariu, eclesiarhul catedralei românești din Canada, și diaconul Valentin Boțu.
La finalul evenimentului, din încredințarea chiriarhului român al meleagurilor canadiene, protosinghelul dr. Maxim Morariu a evocat pe scurt personalitatea și moștenirea culturală și spirituală lăsată posterității de către marele poet: „Unul dintre lucrurile esențiale de care e legată și perenitatea operei și a gândirii marelui scriitor îl reprezintă faptul că adevărata limbă română își are rădăcinile strâns legate de Biserică și de Ortodoxie. Lecturând poezia dânsului vedem cum formele cele mai elegante și mai subtile ale exprimării lirice conțin, fără nici o excepție, referiri la spațiul religiosului, fără de care Mihai Eminescu nu ar fi putut concepe existența. Căci, aidoma marilor oameni ai tuturor timpurilor, dânsul a înțeles de ce termenul de cultură își are originea în cel de cult”, ne‑a transmis Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei.