Poetul Octavian Goga, comemorat la Huedin
La împlinirea a 80 de ani de la trecerea în veșnicie a poetului Octavian Goga, liceul din Huedin care-i poartă numele, în colaborare cu Primăria Huedin și Protopopiatul Ortodox Huedin, au organizat o serie de manifestări religioase și cultural-artistice, în prezența autorităților locale, profesorilor și a elevilor.
Evenimentele comemorative organizate pe 7 mai, la Huedin, au început cu oficierea unui parastas în memoria poetului, în fața bustului său din curtea Liceului „Octavian Goga”, săvârșit de protopopul Huedinului, Dan Lupuțan. În cuvântul adresat celor prezenți, protopopul Dan Lupuţan a evidențiat „caracterul profund creștin al poetului”, amintind și de relația de prietenie pe care acesta o avea cu protopopul martir al Huedinului, Aurel Munteanu.
Personalitatea poetului a fost, apoi, evidențiată de profesorul Nicoale Șteiu, fost director al Liceului „Octavian Goga”.
În amfiteatrul liceului a avut loc lansarea Anuarului 2016-2017, în care sunt cuprinse toate activitățile realizate în acești ani, carte apărută sub directa coordonare a prof. Horea Dorin Matiș, actualul director al liceului. În cadrul festiv al lansării, mai mulți elevi din Huedin și Ciucea au recitat poezii scrise de poetul Octavian Goga.
După lansare, toți cei implicaţi în desfășurarea evenimentelor au primit diplome de merit din partea unității de învățământ.
Octavian Goga s-a născut la 1 aprilie 1881 în Rășinari și a trecut la Domnul în data de 7 mai 1938, la Ciucea. Legăturile sale cu Huedinul au fost strânse mai ales prin prietenia cu protopopul martir Aurel Munteanu. Pe vremea când era ministrul Cultelor, Octavian Goga a emis decretul prin care s-a aprobat înființarea Parohiei Ortodoxe a Huedinului. În anul 1921, ministerul condus de acesta, a donat suma de 8000 lei pentru înființarea primei capele ortodoxe de rugăciune în Huedin. De asemenea, Octavian Goga, la invitația protopopului Aurel Munteanu, a participat la sfințirea Catedralei Moților din Huedin, eveniment care a avut loc în anul 1934. Octavian Goga afirma, la acea vreme, că a venit cu mare bucurie la sfințirea catedralei, întrucât Biserica a fost și este un real temei al vieții naționale românești, conform Protopopiatului Huedin.