Poezia şi desenele - copilăria, tărâmul purității

Fiecare colț de stradă, fiecare copac, fiecare piatră, toate au o poveste, o magie ascunsă ce aș­teaptă să fie descoperită. Nu era nevoie de tehnologie sau jucării scumpe pentru a fi fericiți - imaginația noastră era suficientă. Cu un băț în mână și o pelerină improvizată dintr-un prosop, puteam deveni cavaleri curajoși, supereroi sau exploratori ai unor tărâmuri necunoscute. Un simplu desen pe asfalt putea deveni o hartă către o comoară ascunsă, iar o pătură întinsă între două scaune era un castel sau o rachetă care ne ducea pe Lună.

Creativitatea copilăriei este cu adevărat fără limite. Un copil nu se teme să viseze, nu se rușinează să creadă în zâne, dragoni sau Moș Crăciun. Pentru el, imposibilul nu există. Această capacitate de a transforma orice gând într-o lume nouă este una dintre cele mai prețioase trăsături ale copilăriei - și, din păcate, una dintre cele mai ușor pierdute odată cu trecerea anilor.

Dar poate cea mai frumoasă trăsătură a copilăriei este puritatea. În ochii unui copil, binele și răul sunt clare. El iubește cu toată inima, iartă repede și nu poartă ură. Nu judecă, nu minte decât ca să salveze o jucărie stricată sau un joc frumos, și niciodată cu intenție rea. Sufletul unui copil este ca o oglindă curată care reflectă iubirea și bunătatea celor din jur. Orice gest simplu - o îmbră­țișare, un zâmbet, o bomboană oferită - capătă o valoare uriașă în ochii lui. În copilărie, grijile adulților nu ne ating. Nu ne pasă de facturi, de bani sau de ­problemele cotidiene. Singurele „drame” erau când ni se rupea jucăria preferată sau când trebuia să intrăm în casă după ce se însera, lăsând în urmă joaca alături de prieteni. Însă, chiar și atunci, su­ferința trecea repede - pentru că inima unui copil se vindecă ușor și știe să revină mereu la ­bucurie.

Îmi amintesc cu drag de zilele în care alergam desculță prin iarbă, de mirosul prăjiturilor bunicii, de râsetele care răsunau în curte și de serile în care adormeam cu capul pe genunchii mamei, ascultând povești cu eroi și zâne. Aceste amintiri, simple și curate, au rămas în inima mea ca niște bijuterii ne­pre­țuite, amintindu-mi că am fost odată un copil - și că acel copil trăiește încă undeva înăuntrul meu.

Copilăria nu este doar o etapă trecătoare, ci o comoară pe care o purtăm cu noi toată viața. Este izvorul imaginației, al curajului și al visurilor mari. Este dovada că am fost cândva capabili să fim fericiți din lucruri mărunte și că putem, dacă ne dorim cu adevărat, să păstrăm acea lumină vie în sufletul nostru.

De aceea, e important să nu uităm niciodată de copilul din noi. Să-i dăm voie, din când în când, să iasă la suprafață. Să râdem fără motiv, să visăm cu ochii deschiși și să iubim sincer, așa cum o făceam odinioară. Căci, în fond, copilăria nu este doar despre vârsta pe care o avem, ci despre felul în care alegem să vedem lumea.

(Andrei Miruna Ioana, clasa a VII-a)

Copilăria 

Copilărie, vis cu ochi de soare,
Tu porți în tine raiul fără zare,
Cu râs curat și pași desculți pe drum,
Cu joacă-n zori și cer pictat de fum.

Sub teiul vechi din margine de sat,
Se-adună amintiri ce-au luminat,
Zile de vară, greieri în cântare,
Și glas de mamă, blând ca o chemare.

Cu buzunare pline de povești,
Culegeam stele din pajiști cerești,
Credeam că norii sunt din vată albă,
Și lumea toată-n palma mea se scaldă.

Săream în bălți ca-n lacuri fermecate,
Făceam castele-n nori și-n ciocolată,
Și orice frunză prinsă-n vânt ușor
Părea un zmeu ce zboară-n zbor de dor.

Copilărie, cântec fără vârstă,
Ce curge lin, prin inimă ascunsă,
Tu ești comoara ce-o păstrăm în noi,
Un colț de cer ce nu se frânge-n doi.

(Poezie: Vereș Erika, clasa a VII-a; pictură: Vinceler Iulia, clasa a V-a)